Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” redevine Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie

Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” redevine Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie

În urma rezultatelor foarte bune la învățătură obținute de elevii și profesorii Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie, jud. Hunedoara,  instituția de învățământ a revenit la tulatura de Colegiul National „Aurel Vlaicu”. Acest titlu se acordă prin Ordin al ministrului Educației Naționale ca urmare a evaluări activități educaționale și a performanțelor instituției de învățământ.

Această promovare vine după ce în anul 2018, în timpul directoratului doamnei Margareta Giurgiu acest titlu s-a pierdut, din cauza rezultatelor obținute în acea perioadă. Atunci, Ministerul Educației emite ordinul 3732/2013, privind aprobarea Metodologiei de acordare a titlului de Colegiu naţional/Colegiu unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Ori potrivit acelui act, unităţile îşi păstrează titlul de colegiu dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe criterii, printre care: contribuţia deosebită privind dezvoltarea învăţământului, ştiinţei, culturii şi sportului, la nivel local, regional, naţional şi/sau internaţional; activitatea educativă, pedagogică şi ştiinţifică desfăşurată şi performanţele profesionale înregistrate de elevii unităţii de învăţământ reflectate în rezultatele obţinute la concursurile specifice naţionale şi/sau internaţionale; rata de promovare la examenul de Bacalaureat peste media naţională, cumulată (a celor două sesiuni anuale ale examenului), raportată la filiera în care şcolarizează preponderent. Pentru menţinerea denumirii de Colegiu Naţional/Colegiu, o dată la patru ani unitatea de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar judeţean o fişă de evaluare/ autoevaluare, cu privire la îndeplinirea acestor criterii minimale. În situaţia în care acestea nu sunt îndeplinite se revocă titlul de Colegiu Naţional/ Colegiu.
Așa s-a întâmplat și în cazul Colegiului „Aurel Vlaicu” din Orăștie, în urma evaluării și neîndeplinirii criterilor educative, a fost retrogradat din „colegiu național” în „liceu teoretic”.
La șase ani distanță, Ministerul Educației, în urma evaluării rezultatelor la Bacalaureat, la concursurile extra curriculare – participarea la Olimpiade școlare, concursuri naționale și internaționale – din ultimii PATRU ANI ȘCOLARI a emis ordinul 5255 din 27 06 2024 prin care acordă titlul de „Colegiu Național” unității de învățământ Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie, începând cu anul școlar 2024-2025, Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” se va numi oficial Colegiul Național „Aurel Vlaicu”.
„Această recunoaștere prestigioasă subliniază excelența în procesul de învățare a elevilor ce au absolvit cu rezultate excelente studiile la «Vlaicu» (cum ne place nouă absolvenților generațiilor anterioare să spunem), dedicarea colegilor mei cadrele didactice ce au predat și predau la noi și susținerea părinților care a fost și este una foarte susținută moral și material.”, precizează Adriana Chira, directorul Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie pentru Cotidianul.
Felicitări elevilor, profesorilor și părinților care contribuie zilnic la succesul Colegiului Național „Aurel Vlaicu”!

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.