Localurile din vecinătatea școlilor, în vizorul polițiștilor. „Sancțiunile sunt foarte mari…”

Localurile din vecinătatea școlilor, în vizorul polițiștilor. „Sancțiunile sunt foarte mari…”

Localurile din vecinătatea școlilor vor fi aspru sancționate dacă vor vinde băuturi alcoolice, tutun sau energizante elevilor minori, a declarat șeful Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Hunedoara, comisarul-șef Daniel Fețanu, într-o conferință de presă.

În prima zi de școală, agenții de poliție au informat personalul din aproape 300 de baruri cu privire la riscurile care se expun, comercializând produsele menționate mai sus elevilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

„Împreună cu jandarmii au fost efectuate mai multe activități de instruire a operatorilor economici care funcționează în zona adiacentă unităților de învățământ. Colegii mei, împreună cu jandarmii, s-au deplasat la un număr de 286 de agenți economici. Personalul acestora a fost instruit cu privire la legislația incidentă în domeniu, care prevede interzicerea, respectiv sancționarea faptelor prin care se comercializează sau se oferă gratuit alcool, tutun sau băuturi energizante minorilor. Aceste activități au fost materializate prin procese verbale în care a fost menționat cadrul legal incident, urmând ca, pe mai departe să facem și verificări dacă această legislație se respectă. Am făcut aceste activități pentru a nu se invoca faptul că nu se cunoaște acest cadru legal. Cred că trebuie să fie mult mai atenți operatorii economici, întrucât sancțiunile sunt foarte mari. Încălcarea acestei legislații poate să atragă suspendarea sau chiar închiderea operatorului economic. Sper ca legislația să fie respectată, să nu avem situații în care minorii să fie serviți sau să se comercializeze băuturi alcoolice, tutun și în acest sens vom intensifica verificările pentru a preveni aceste încălcări”, a declarat șeful IPJ Hunedoara. 

Tot în prima zi de școală, echipe mixte de polițiști și jandarmi au fost prezente în perimetrul unităților școlare pentru a asigura un climat de siguranță elevilor și dascălilor.

De asemenea, reprezentanții IPJ Hunedoara au desfășurat o serie de acțiuni premergătoare începerii anului școlar. Au verificat starea tehnică a microbuzelor școlare, care s-au dovedit a fi în regulă. Totodată, polițiștii au verificat semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ, iar acolo unde au fost descoperite nereguli în această privință au fost dispuse măsuri de remediere.

Șeful IPJ Hunedoara a mai precizat că pe tot parcursul anului școlar vor fi organizate acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității în mediul școlar.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.