Lucian Rus, la prima poză cu viitorii colegi din primărie

Lucian Rus, la prima poză cu viitorii colegi din primărie

Primarul ales al Devei a fost alături de echipa primăriei care lucrează la implementarea Proiectului Inițiativa „Localități Prietene ale Copiilor”.  Proiectul vizează promovarea unui mediu mai prietenos pentru copiii din municipiul Deva și consolidarea participării acestora în procesul decizional care îi privește.

Administrația publică locală deveană împreună cu UNICEF, face demersurile necesare ca Deva să devină oraş prieten al copiilor. Vineri, 13 septembrie 2024, la sediul UNICEF România din București, a avut loc o întâlnire de lucru în cadrul Proiectului Inițiativa „Localități Prietene ale Copiilor”, întâlnire la care a participat şi primarul ales, Lucian Rus.

„Întâlnirea a reunit reprezentanți ai UNICEF și ai Unității Locale de Coordonare Deva, respectiv doamna Anna Riatti, reprezentant UNICEF în România, domnul Yusuf Bafozoda, specialist în politică socială, domnul Vlad Irimie, coordonator național al Inițiativei și domnul secretar de stat Lucian Rus, alături de reprezentanți ai Unității Locale de Coordonare Deva: domnul Ilieș Gabriel, doamna Marinică Aliz, doamna Mateoi Paula și domnul Morar Marcel. Discuțiile s-au concentrat pe analiza etapelor de implementare a proiectului, incluzând un raport inițial al analizei situației drepturilor copilului, realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții”, informează biroul de presă al Primăriei Deva.

O etapă importantă în continuarea acestui proiect este elaborarea unui Plan de Acțiune, care va fi realizat de același institute, pe baza concluziilor analizei situației drepturilor copilului, în consultare cu Comitetul Local de Coordonare și Consiliul Local al Copiilor Deva.

După finalizarea planului, acesta va fi supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Deva și, ulterior, va fi ratificat de Comitetul Național de Coordonare – UNICEF.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.