Maia Sandu, primită de Familia Regală la Săvârşin

Maia Sandu, primită de Familia Regală la Săvârşin

Foto captură video Agerpres

Preşedinta Republicii Moldova a fost primită, sâmbătă, de Custodele Coroanei, Margareta, şi Principele Radu la Castelul Regal Săvârşin.

Oficialul de la Chişinău a fost întâmpinat în Satul Regal, iar apoi Maia Sandu a fost invitată să ia dejunul în castel, potrivit AGERPRES.

După prânz, preşedintele Republicii Moldova a vizitat Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Familia Regală.
„Astăzi, la Săvârşin, s-a consumat un moment unic în viaţa cotidiană – pentru că ne apropiem de ziua de 24 Ianuarie, aş putea spune că am reconstituit simbolic Mica Unire”, a declarat pentru AGERPRES primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodiceanu, prezent la Domeniul Regal Săvârşin.
El a precizat că aceasta este prima vizită de stat care a avut loc în comună după Revoluţia din 1989.
Potrivit edilului, localitatea Săvârşin este înfrăţită cu localitatea Regina Maria din raionul Soroca, Republica Moldova.

Foto: AGERPRES
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.