Marconi a dorit să lucreze cu Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu a murit pe data de 13 septembrie 1913 în Băneşti, de lângă Câmpina. Voia să treacă  în zbor munţii, să ajungă la sărbătorile ASRTA de la Orăștie. Mai puțin știută este colaborarea lui Guglielmo Marconi cu Aurel Vlaicu.

În anul 1912, compania engleză Marconi, comandă lui Aurel Vlaicu proiectarea și construirea unui avion metalic cu două locuri. Inginerul român purcede fapte şi se apucă de proiectarea avionului, pe care îl denumește „Vlaicu III” ce era un monoplan cu două locuri, având un motor Gnome Gamma de 80 CP (60 kW). Construit pe contract pentru Compania Marconi pentru experimente cu radiouri aeriene, la momentul morții lui Vlaicu era doar parțial terminată. A fost finalizat de prietenii săi și au fost efectuate mai multe zboruri de scurtă probă în cursul anului 1914 de către pilotul militar și prietenul inventatorului Petre Macavei. Testele ulterioare au fost împiedicate de controalele neobișnuite. În 1916, în timpul ocupației germane a Bucureștiului , aeronava a fost confiscată și expediată în Germania și a fost văzută ultima oară în 1942 la o expoziție de aviație la Berlin de către ofițerii militari români, deși nu se face nicio mențiune despre aceasta în referințele la expoziția de la Berlin[1].

În volumul  „Album Vlaicu cu 23 fotografi! și 5 facsimile intercalate in text”, ieșit de sub tiparniță tipografiei  „Libertatea„, Orăștie – 1920. Condusă la cea vreme de neobositul ziarist pr. Ioan Moța, găsim la pagina 330 următoarele: „În casă, lelea Ană[2] , ne întimpină cu poveștile ei.

„- A venit (Marconi)[3] mai pe urmă în ăst an  Ia Crăciunul unguresc[4] , și a stat până a doua zi de Crăciunul nost. A venit cu Miron, cu automobilul, de i-am auzit de departe. Veniră dela Londra și spunea că stă in legătură cu un învățat, ăl de telegrafiază fără sârmă, care vrea să-i cumpere mai multe mașini… Și spunea că atunci nu mai zboară, și ne dă jos huruba asta, – cum zicea el, – și ne face o casă, cum nu mai are nimeni în sat… Eu fot plângeam și eram și bolnavă… aveam năcaz cu inima… În noaptea când a plecat, m’a chemat afară, mi-a mai dat două hârtii și mi-a zis să chiem doftoru din Orăștie, să mă lecuesc de durerea de inimă…”

În scrisoarea trimisă către părinți, publicată în același „Album Vlaicu”, Aurel Vlaicu scrie: „O venit iar Macroni aici și zis să mergem negreșit la Londra că-mi cumpără ministerul de acolo 100 de aeroplane.”, nu a mai fost să fie!

Născut în localitatea Binținți, din județul Hunedoara în noiembrie 1882, Aurel Vlaicu a urmat cursuri tehnice superioare la Budapesta, Viena si Munchen, iar în anul 1908 se va întoarce acasă, unde va începe construcția primului său avion numit „Vlaicu I”.

Avioanele construite de el se deosebeau prin forma de săgeata a corpului, dispunerea în față a profundorului și a cârmelor, aripa cu profil variabil, care în zbor lua forma apropiată de cea optimă și prezența a două elice în tandem, care, învârtindu-se în sensuri contrare, își compensau reciproc cuplul de torsiune.

A învățat singur să-și piloteze aparatele, ajungând în scurt timp la o măiestrie care i-a îngăduit să întreacă pe mulți „ași “ ai acrobației aeriene. Astfel, la concursul aviatic de la Aspen de lângă Viena, din iunie 1912 a obținut, cu avionul Vlaicu II, premiul întâi pentru aruncarea la țintă a unui proiectil și premiul al doilea pentru aterizare la punct fix.

De asemenea, Aurel Vlaicu a făcut numeroase zboruri demonstrative în orașe precum București, Blaj, Sibiu, Brașov, Iași, Ploiești, Orăștie, Alba Iulia, iar în anul 1913 a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion de construcție metalică din lume, pe care însă, nu a mai apucat să-l construiască, deoarece a murit în timpul unei încercări de a traversa munții Carpați.

…………………………..

Surse:

„Album Vlaicu cu 23 fotografi! și 5 facsimile intercalate in text”;

Gheorghiu, Constantin C „ Aurel Vlaicu, Un precursor al aviației (ed. I), 1960.

[1] Gheorghiu, Constantin C „ Aurel Vlaicu, Un precursor al aviației (ed. I), 1960.

[2] Mama inventatorului Aurel Vlaicu.

[3] Marcoui. (A se vedea corespondența lui Vlaicu).

[4] Referindu-se la calendar, expresia stil vechi se referă la calendarul iulian, predominant în întreaga Europa în Evul mediu. Calendarul pe stil vechi a rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe. Denumirea stil vechi este dată prin opoziție față de stilul nou care corespunde calendarului gregorian. România a adoptat oficial stilul nou, Calendarul Gregorian, pe baza Decretului publicat în Monitorul Oficial nr. 274 din 6 martie 1919, pag 6 114- 6 115, astfel că 1 aprilie, a devenit 14 aprilie 1919.