
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara a prezentat măsurile pe care le-a întreprins la început de an școlar, astfel încât, elevii să fie în siguranță în mediul școlar. Pentru fiecare unitate de învățământ a fost desemnat câte un polițist, care va avea ca responsabilitate prevenirea și combaterea violenței în școli. Totodată, au fost verificate microbuzele școlare, dar și semnalizarea rutieră din zona instituțiilor de învățământ.
„În noul an școlar ne vom axa foarte mult pe activitățile de prevenire. Avem mai multe domenii în care trebuie să desfășurăm aceste activități. Mai mult de atât, vom fi prezenți la fiecare unitate de învățământ. (…) Pentru fiecare școală a fost desemnat câte un polițist. Va ține legătura cu conducerea unității de învățământ și va face parte din Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar. Totodată, tot în această perioadă, au fost efectuate verificări cu privire la sistematizarea rutieră. Vorbim aici de verificarea semnalizării atât pe verticală cât și pe orizontală, în zona instituțiilor de învățământ. Acolo unde am constatat neajunsuri am informat în scris autoritățile publice competente pentru a dispune măsuri de remediere. De asemenea, au fost verificate și microbuzele destinate transportului elevilor”, a declarat comisarul-șef Daniel Fețanu, șeful IPJ Hunedoara, în cadrul unei conferințe de presă comune de la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
În ceea ce privește combaterea consumului de droguri în rândul elevilor, comisarul-șef Daniel Fețanu a precizat că fiecare faptă de acest gen trebuie adusă la cunoștința oamenilor legii.
„În primul rând, așteptăm semnalizarea acestor aspecte. Atunci când ne sunt aduse la cunoștință, în funcție de competență, se verifică. Vom intensifica și pe acest domeniu activitățile prevăzute în cadrul unităților de învățământ. De asemenea, aceste activități vor viza și zonele adiacente școlilor. Mai ales, dacă ne sunt semnalate anumite locuri cu risc. Încurajez ca atunci când există date de acest gen să ne fie semnalate chiar și prin sesizări anonime”, a precizat șeful IPJ Hunedoara.
Acesta a mai declarat că vor fi întocmite planuri de acțiune pentru asigurarea unui climat de siguranță, pentru fiecare unitate școlară din județ.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.