Mic într-o lume atât de mare – „Muzeul Satului Tradițional”

Am fost din nou deunăzi în satul de la intrarea în Orăștie, dinspre Deva. Am fost la Muzeul Satului Transilvănean „Patrimonium” Orăștie, a nu știu câta oară.

Prima(vară) din iarna ce nu se dă dusă, vând nevrând face loc, „printre picături”, zilelor ce aduc cu ele începutul tuturor începuturilor. Zilele renașterii, a culorilor, a vieții. Câteva raze de soare fac ziua să fie mai plină, până și oamenii par mai calzi. Liniștea domnește peste tot, iar verdele are câștig de cauză în fața griului din asfalt, reflectat, parcă, până mai ieri, și de arborii înalți și demni. Un cioban coboară cu oile spre pășune, miroase a primăvară, a pământ reavăn și a neaua ce nu se mai dă dusă sus la munte.

La muzeu, „Muzeul Satului Tradițional”, lumea forfotește se fac pregătiri pentru deschiderea oficială. Satul are energie electrică regenerabilă proprie fiind alimentat prin panouri solare. Sunt aranjate interioarele din „Casa Popii”, „Crîșma” și altele. Pe o grindă își face cuibul o pereche de rândunele, „semn că acolo șed oamenii buni!”, zic cei mai trecuți prin viață.

Dar astăzi e mai mult despre suflet despre liniștea ce ne lasă să pricepem și să percepem ce se petrece în jurul nostru, și despre cum putem construi din mărci locale brandul de țară. Despre schimbări mici într-una mare, și o plimbare în astă zvăpăiată primăvară.
Vrem nu vrem zgomotul știrilor de tot felul accentuat de anul electoral, prelungit la doi ani, prin care trecem devine din ce în ce mai pregnant. Sunt momente în care orașul, Orăștia în cazul meu, pare că scoate în relief tumultul. Burgul pare că vrea să se croiască în jurul mașinilor, al trecerilor de pietoni și al parcărilor, pare din ce în ce mai puțin desenat în jurul oamenilor. Așa că, vă îndemn să luăm o pauză pentru a ne reaminti cine suntem. Să ne lăsăm timp pentru suflet și să nu mai luăm zgomotul zilei în serios.
Opresc aici zgomotul tastaturii și las loc, în primă vizionare, fotografiilor din „Casa Popii”.