Mini-Şoşoaca Devei, amendată pentru cerşetoria de voturi

Mini-Şoşoaca Devei, amendată pentru cerşetoria de voturi

Tipa asta e ca un manglitor de mahala care îţi fură noaptea găinile, după care vine să-ţi vândă zilnic ouă. Tupeu maxim! Nimic din ce a reclamat Gavrilă în delirul ei calomnios nu se confirmă. A fost amendată cu 2.000 de lei, dar i-a făcut pe deveni la cerşetoria de voturi şi a ieşit la urne pe trei.

Sâmbătă, 8 iunie 2024, ora 14:08. Campania s-a încheiat şi toată lumea înţelege să tacă din respect faţă de alegători. Mai puţin Gavrilă. Anamaria Gavrilă. „Şoşoaca Devei” (varianta slim), cu fiţe ronglezeşti, sparge litera legii şi barierele bunului simţ cu calomnii, insulte, lacrimi şi sfinţi. Mesajul e apocaliptic: : „ATENȚIEMAFIA PSD la Deva! Urmăriri, intimidări, amenințări, furt și distrugere!”.

Timp de peste 40 de minute şi-a defăimat adversarii cât au ţinut-o plămânii ei generoşi.

Pretextul acestui delir calomnios are legătură cu tinerii ei lipitori de afişe. Gavrilă pretinde că aceştia au fost atacaţi mârşav în noaptea de vineri spre sâmbătă, în ultimele ore legale de campanie electorală. Poliţia s-a autosesizat şi a început ancheta. Doamna „POT” le-a spus poliţiştilor că ea personal nu a fost de faţă, dar sunt două persoane din staff-ul ei care pot prezenta probe în legătură cu incidentul. Audiaţi, cei doi numiţi de Gavrilă au declarat că nu s-a întâmplat nimic grav. Au existat câteva schimburi de replici cu unele persoane, nimic care să impună intervenţia poliţiei. Motiv pentru care „victimele” au refuzat să depună plângere. Evident că toate insultele aduse adversarilor au fost la hâţă – cum zic pescarii, făcute cu scopul de a agăţa electoratul din PSD şi PNL, mai ales. Anamaria Gavrilă a făcut din ţânţar armăsar ca să ciupească în plus câteva voturi. Poliţia ne informează că acţiunea ei a fost nelegală şi că „persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 2.000 lei pentru propagandă electorală făcută după ce s-a încheiat campania electorală”.

Probabil e cea mai bună cheltuială electorală făcută de „Madam POT”, deşi nu vom şti câte voturi i-a adus lacrimogena. Din cifrele postării putem doar deduce că cerşetoria de voturi şi şantajul emoţional au prins.

Oricare alt candidat ar fi ieşit pe minus din mizeria asta. Pentru Mini-Şoşoaca Devei, valul de simpatie a eclipsat minciuna. Probabil mesajul de revoltă drăgălaşă a fost ascultat cu ochii, nu cu urechile.

Dezamăgită că am mini-mizat „un incident atât de grav!!!”, Anamaria Gavrilă ne-a bătut obrazul cu o adiere de blestem.

„Să minimizați și să acuzați victima că se plânge prea tare, este inacceptabil! Dar dacă atât vă îndură Dumnezeu să faceți, noi o să acceptăm că atât puteți. Doamne ajută. În loc să ne felicitați că am băgat un partid nou, cu oameni frumoși în Consiliul Local, fără resursele partidelor mari, ați ales să ne atacați mârșav. Asta să fie moștenirea dumneavoastră. Doamne ajută”, ne-a transmis Gavrilă.

Doamne, dă-i moştenitori cu drept de vot!

Foto: captură video Anamaria Gavrilă postare Facebook

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.