Autor: Mihai Dumitru
După ce Gică Hagi, deși onorat de faptul că FRF s-a gândit prima dată la el pentru a prelua banca echipei naționale după plecarea lui Edi Iordănescu, a declinat oferta pentru a nu prăbuși clubul Farul Constanța, oficialii fotbalului românesc au deschis toate pistele posibile.
Niciodată nu a existat o asemenea inflație de nume aflate în vederea FRF, o listă care îi cuprinde pe Adrian Mutu, Mirel Rădoi, Cristi Chivu, Marius Șumudică, Laurențiu Reghecampf, Laszlo Boloni și venerabilul senior al antrenorilor români, Mircea Lucescu, sărbătorit zilele trecute pentru împlinirea vârstei de 79 de ani.
Din punctul de vedere al mass-media, doi candidați se exclud din start. Este vorba despre Cristi Chivu, care vrea să își continue cariera începută la echipa Primavera a lui Inter la un club de seniori, dar nu din SuperLiga, și de Laszlo Boloni, 71 de ani, care nu uită ce s-a întâmplat în 2022, când era marele favorit la funcția de selecționer.
În aceste zile directorul FRF, Mihai Stoichiță, a avut mai multe rânduri de discuții purtate cu Mircea Lucescu. Aducerea lui Il Luce ar reprezenta cea mai mare lovitură, atât în plan sportiv, pentru că vorbim despre cel mai titrat tehnician român, cât și în planul imaginii.
Conform FANATIK.RO, discuțiile sunt pe drumul cel mai bun și Mircea Lucescu ar urma să ofere răspunsul joi dimineață. Toate informațiile la această oră duc spre o revenire absolut de senzație după 38 de ani a lui Il Luce la cârma naționalei. Ar urma joi o întâlnire decisivă cu Răzvan Burleanu, care ar fi deosebit de încântat dacă răspunsul va fi da.
Contractul ar urma să fie semnat pe o perioadă de doi ani, deci cuprinzând ediția de Liga Națiunilor, unde obiectivul este revenirea imediată în Divizia B și mai ales preliminariile CM 2026. Foarte probabil, dar acest lucru s-ar discuta numai dacă vom ajunge din nou la un turneu final de CM după o absență de 28 de ani, Lucescu ar continua și pe durata prezenței tricolorilor la competiția organizată de SUA, Canada și Mexic cu un număr de 48 de reprezentative.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.