
Salvamontiștii hunedoreni au încheiat cu succes o misiune de salvare a unui turist accidentat în Munții Retezat. Este vorba de un adolescent de naționalitate maghiară, care s-a accidentat, după ce a alunecat și a căzut de pe o suprafață înzăpezită a unui versant. Accidentul s-a produs în zona Șaua Judele, victima fiind transportată cu elicopterul la cel mai apropiat spital.
„Persoana accidentată, un adolescent de aproximativ 17 ani, în zona Șaua Judele a fost transportata la spitalul din Caransebeș. Acesta nu vorbea decât limba maghiară, era ușor confuz și prezenta un traumatism în zona capului. La acțiune a participat o echipa de la Serviciul Salvamont al Consiliului Județean Hunedoara, una de la Salvamont Caraș-Severin precum și echipajul aero din Caransebeș”, a transmis Salvamont Hunedoara.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.