Moda și luxul strămoșilor

Momentul apariției modei a fost declanșat de prima diferențiere produsă – în plan dimensional – a veșmântului bărbaților față de cel al femeilor. Este vorba tot de secolul al XIV-lea, când costumul bărbaților a devenit mai scurt decât cel al femeilor. Este greu de acceptat o asemenea interpretare, dacă avem în vedere că moda nu însemna o deosebire între ceea ce poartă femeile și ceea ce poartă bărbații. Moda presupune, de fapt, schimbarea periodică a formei, a dimensiunii și a culorii.

Moda a stârnit în decursul veacurilor reacții dintre cele mai ciudate. Când a fost adorată de unii, a fost hulită de alții, ceea ce a făcut să fie mereu schimbătoare, încât să împace și pe unii și pe alții.

Cu siguranță există curiozități despre vasta și frumoasă industrie istorie a vestimentației s-au scris și  se vor scrie în continuare multe articole. Vă invit să fiți parte la o filă din istoria modei orăștiene desprinse în rândurile de mai jos din «manuscrisul domnului Emil Gelu „Orăștie – Cronică umoristică” din anul 1948»

Moda și luxul strămoșilor

„Ceia ce vorbesc despre simplitatea strămoșilor în portul lor se înșală amarnic. Veacurile trecute încă și-au avut moda lor iar luxul era cu totul extravagant.

Impozitele pe lux și cifra de venit (din modă) nu se cunoșteau. Însă destul de des se schimbau regulamentele pentru înfrânarea luxului.

Împotriva luxului se ducea lupta cu regularitate. În anul 1605 preoții Luterani din Ardeal au primit ordin să înfrâneze luxul soțiilor lor. Combaterea luxului era dus de la amvon, (prin predici) cu regulamente, prin avertizări personale, intimidări și fele de fel de alte metode cum ar fi: tăierea părului la fetele luxoase, scuiparea lor în plină stradă, opoziția la căsătorie, etc.

Totuși…

Pe la 1728 bărbații purtau părul lung ca fetele. Cei luxoși îl prindeau la ceafă cu un pieptene de argint decorat. Alții purtau o împletitură colorată să nu le zboare părul în vânt sau să nu le cadă în supă.

Concepția generală despre ținuta omului era cât se poate de puritană, de aceia excesele de modă erau considerate desfrâu public.

În 1748 o ordonanță avertiza femeile și fetele să nu cuteze să treacă strada sau să meargă în vecini cu capul descoperit sau chiar fără de mantie. Ba nici în zori zilei nici-o persoană de sex feminin să se prezinte la măcelărie sau altundeva fără a respecta ținuta civică onorabilă în vigoare. Între altele, se considera drept crimă să intri în curtea cuiva, chiar în dricul verii, fără să fi îmbrăcat cu mantaua festivă și cu pălărie. Toate deputățiile și și participanții la nunți și înmormântări, încă la începutul veacului XX, considerau mantaua și capul acoperit ca o ținută de rigoare, chiar dacă dogorâmea verii era insuportabilă.

În  1750, o ordonanță orășenească constată că femeile și fetele surprinse de ploaie își scot încălțămintea și își continuă drumul cu piciorul gol «ceia ce este o adevărată rușine, etc».

Regulamentarul pentru îmbrăcămintea populației

Consiliul Orăștiei a luat act și a dispus, în anul 1752, aplicarea unui nou regulament care să statueze îmbrăcămintea populație. Corespunzător clasei sociale regulamentarul norma îmbrăcămintea în funcție de clasa socială. Astfel nimănui nu i se permitea să poarte îmbrăcămintea clasei superioare celei din care făcea parte cetățeanul respectiv.

Iată cele nouă clase de îmbrăcăminte”:

Prima clasă era compusă din: „Judecătorii regali, primarii orașelor, consilierii guvernamentali, proconsuli și familiile lor”.

Cea de a doua: „Judecătorii de scaun/circumscripție, căpitanul orașului/șeful poliției, senatorii și notari orășenești”.

A trei-a: «Avocații, medicii oficiali, vicehotarii orășenești.

Mai departe vin „Nobilii și Patricienii cari prin naștere și meritul părinților au dreptul la preferințe”. În aceiași categorie găsim „precum persoanele gradate, comercianți cari sunt de familie nobilă și descind din părinți merituoși.»

Din a part-a categorie făceau pare: Ceilalți patricieni cari sunt în funcțiuni publice, literații, „precum și personalitățile academice”.

Clasa a cinci-a era compusă din: „Meșterii conducători ai breslelor de frunte și următorii 30 de membrii ai consiliului. De asemenea fii consilierilor orășenești și ai preoților cari învață la meserii, precum și distinșii seniori ai breslelor de frunte și cei mai distinși artiști cari fac parte din consiliul orășenesc”.

Ca la punctul șase să-i regăsim pe: „Ceilalți membrii din consiliu și comercianții ce nu fac parte din consiliu”.

Punctul șapte reglementa ținuta: „Cetățenilor de mijloc care descind din părinți cetățeni”.

Al optă-lea punct îi vizează pe: „Cetățenii veniți de la sate, precum și curierii sau paznicii orășenești dacă sunt de origine orășenească”.

În cel de nouă-lea al „regulamentarului pentru îmbrăcămintea populației” sunt cuprinse: „Slugile, servitoarele, muncitorii zilieri, cioclii, portarii, meșterii fântânari, brutarii, comercianții ambulanți, meșterii de pungi, angajații casnici, ucenicii veniți de la sate, muncitorii auxiliari ai țesătorilor și alții asemenea.”

«În ceea ce privește îmbrăcămintea pentru clasa întâi nu se fixau norme obligatorii, „lăsându-se la rațiunea și sentimentul creștinesc aprecierea îmbrăcămintei», celor ce făceau parte din această clasă.”

„Însă cu cât cobora scara celor nouă grade, opreliștile și limitele se înmulțeau mereu. Culmea era că la fiecare clasă existau nuanțe și deosebiri de grad. Astfel tinerii nu aveau voie să poarte distincțiuni rezervate maturilor. Servitoarea tânără nu avea voie să poarte rochie de postav și nici rochie groasă cu mâneci,

În felul acesta categoriile de îmbrăcăminte nu erau doar nouă ci în realitate fiind nouă zeci și nouă, încheie capitolul dedicat modei la Orăștie, avocatul Gelu Emil.

………………………………..

Note:

Avocatul Emil Gelu este unul dintre cei ce pun bazele Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie, domnia sa alături de magistratul dr. Todea V. Ioan, profesorul de istorie Rodean Ioachim și Ivănescu Aurel, sprijiniți de alți 27 de colaboratori apropiați.

Istoria orală (poveștile urbei) spune că au fost trei cărți în manuscris ale domnului avocat Emil Gelu despre istoria Orăștiei, unul dintre ele este cel la care am făcut referire în acest text, l-am primit prin bunăvoința domnului doctor în istorie premodernă Anton E. Dörner, cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române din Cluj.