Muzica lui Dimitrie Cantemir, la poalele cetății Deva

 Muzica lui Dimitrie Cantemir, la poalele cetății Deva

DobondiArt nu mai este, de mult timp, doar un simplu nume al unei asociații.  DobondiArt a devenit un brand de renume în ceea ce privește promovarea muzicii clasice și în organizarea a numeroase spectacole de înaltă ținută artistică. Într-o perioadă în care actul muzical de prost gust invadează scenele, DobondiArt are, ca mod de viață, excelența, într-un domeniu muzical care atrage tot mai mulți adevărați degustători de cultură, conturându-se într-un mecenat de excepție al muzicii clasice.

Aseară, devenii, instalați confortabil în fotoliile cochetului Teatru de Artă, dornici să guste dintr-un  excepțional act artistic, au avut prilejul să asculte acordurile „RCO String Quartet” compus din elite ale muzicii clasice contemporane.

Maria Marica, cea mai reprezentativă violonistă a României, în momentul de față, câștigătoare a „Concursului George Enescu” Alexandru Marian, un violonist de primă mână al scenei românești, Irina Andriș violistă, membră a Orchstrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara și Radu Sinaci, doctor în muzică, șeful partidei de celo al Orchestrei de Cameră Radio, au performat în fața devenilor un repertoriu pe cât de variat, pe atât de dificil și original. Piese de compozitori români, precum Sabin Drăgoi, Mihail Andricu, George Enescu, Andrei Petrache, au solicitat puternic atenția publicului și virtuozitatea instrumentiștilor. Auzul a fost delectat cu sunete de mare finețe, privirea  a urmărit spectaculosul dialog al instrumentelor și comunicarea totală a interpreților.

Consecvent în promovarea tinerelor talente, DobondiArt a prezentat publicului, în deschiderea regalului muzical, o tînără interpretă, Cristina Coman, elevă a Liceului de Arte„ Sigismund Toduță” clasa profesor Delia Brylynskei care a interpretat maiestosul ”Montague și Capulet” din suita „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev.

Deliciul muzical al serii a fost interpretarea la finalul concertului a unei suite de piese compuse de Dimitrie Cantemir „Domnitorul cărturar fără de pereche” într-un aranjament de Radu Sinaci. Astfel, publicul a avut ocazia să afle despre complexitatea personalității autorului monumentalului volum „Descripțio Moldavie” cum că acesta este singurul român membru al Academiei de Muzică din Berlin, asta pe vremea când lumea muzicală europeană era dominată de Johann Sebastian Bach, supranumit Dumnezeul muzicii, dar care nu era membru al aceleiași academii.

Valoarea excepțională a concertului și ocazia, cu totul specială a prezenței „RCO String Quartet” au contribuit la îmbogățirea vieții culturale a urbei printr-un demers al Primăriei Deva și al Consiliului Local Deva, care au fost convinși de asociația Dobondi Art să susțină proiectul „Cadențe Clasice la Deva”.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.