
Au trecut două luni de la data la care avocatul Cătăniciu Cosmin-Dragoș a fost găsit decedat în propria locuință, iar circumstanțele în care s-a produs decesul nu au fost clarificate de către anchetatori.
Inițial, polițiștii de la Orăștie au deschis dosar de ucidere din culpă, crezându-se că moartea a survenit în urma unui accident. După o cercetare mai amănunțită, s-a constatat că avocatul a decedat în urma unei agresiuni, iar obiectul dosarului a fost schimbat în lovituri cauzatoare de moarte. Autorul agresiunii, însă, nu a fost identificat.
„Dosarul se află în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar cercetările sunt In Rem (n.r. asupra faptei), neexistând un suspect”, a precizat procurorul Ionela Draia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În data de 12 iulie, avocatul Cătăniciu Cosmin-Dragoș a fost găsit fără suflare, în apartamentul său de pe strada Mureșului, din Orăștie, după ce rudele s-au alarmat că nu le-a răspuns la telefon, apelând serviciile de urgență prin 112. Mai multe indicii descoperite în locuința sa au dus la concluzia că moartea a survenit în mod violent, nefiind vorba de o moarte naturală.
„La data de 12 iulie, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, verișorul său, nu răspunde la telefon.
Poliţiştii ajunși la adresa din municipiul Orăștie, indicată de către apelant, au identificat un bărbat de 49 ani, care se afla decedat în holul locuinței sale, situată în municipiul Orăștie. Cadavrul a fost preluat și transportat de către angajații Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei/cauzelor care au dus la decesul persoanei”, transmitea purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, la data la care Cătăniciu Cosmin-Dragoș a fost găsit mort.
În urma necropsierii cadavrului, medicii legiști au constatat că moartea a survenit în urma unor violențe, nicidecum pe cale naturală.
Citește și: EXCLUSIV: Decesul avocatului din Orăștie a survenit în urma unei agresiuni
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.