Haosul în montarea noilor stații de transport public în Deva continuă. De data aceatsa, vor să ”înghesuie” o afacere în turism.
Proprietara unei pensiuni din Deva riscă să-și piardă afacerea, din cauză că autoritățile locale vor să-i „trântească” o stație de transport public chiar în fața proprietății.
Pe lângă faptul că viitoarea oprire pentru autobuze va acoperi panoul publicutar și-i va reduce din vizibilitate, clienții pensiunii nu vor avea unde staționa cu autovehiculele. Mai grav de atât, carcasa stației va acoperi din vizibilitatea șoferilor care vor dori să iasă sau să intre în curte, explică Alina Zercula.
Acel loc ar putea deveni ”punct roșu” de accidente pe harta rutieră a Devei. Drumul are câte o singură bandă pe sensurile de mers. Atunci când autobuzul va opri în stație, va bloca circulația autoturismelor care vin din spate și care vor încerca să-l ocoloească. Pe sensul opus de mers se află o benzinărie, unde autoturismele încetinesc pentru a intra la pompe. Astfel, tamponările între autoturismele care circulă pe cele două sensuri nu ar putea fi evitate. În zonă nu există nici trecere pentru pietoni, așa cum sunt la toate stațiile de transport public.
Locul pentru amplasarea stației de pe strada Horea a fost schimbat de două ori, de la Nr. 94, la Nr. 96. Ca, într-un final, cei care manageriază proiectul să se răzgândească și să-l mute pentru a treia oară, în fața Pensiunii «Alina». Asta, după ce, au decupat asfaltul de pe trotuarul din fața casei (Nr. 96) învecinate cu pensiunea și au pregătit cablurile pentru alimentare cu energie electrică a viitoarei stații (!!!).
Zilele trecute, proprietara Pensiunii «Alina» s-a trezit cu țăruși înfipți în trotuarul din fața gardului. A doua zi, o echipă de muncitori a venit să o monteze. Pe locul planificat, era parcată mașina proprietarei. Drept urmare, muncitorii au chemat Poliția Locală să o ridice (?!). În urma unor discuții dintre proprietară și muncitori, aceștia din urmă au renunțat, pe moment, la lucrări.
„Inițial, voiau să amplaseze stația de autobuz la numărul 94. Apoi, s-au răzgândit și au mutat-o la 96. Ulterior, au regândit-o și au mutat-o 10 metri spre proprietatea noastră, la 96, unde au tras și curent de pe stâlp, au decupat asfaltul. Cu toate acestea, au modificat din nou proiectul și au mutat stația, în fața Pensiunii Alina”, spune Alina Zercula.
Deveanca a explicat că stația de autobuz va acoperi panoul publicitar al pensiunii și va împiedica accesul cu autoturismele pe proprietate.
„Au vrut să amplaseze stația, în locul în care este parcată mașina, acum. Automat, eu nu voi mai putea staționa în fața proprietății, decât dacă blochez intrarea în curte, iar clienții nici atât. Nu pot să le asigur clienților loc de staționare, în momentul în care ajung la noi. Vin oameni cu mașini mai mari, cu dubițe, microbuze, care nu pot intra în curte. Dacă ei îmi fac stație de autobuz în fața proprietății, îmi iau vizibilitatea la reclamă. Practic, îmi îngrădesc posibilitatea de a-mi mai continua activitatea”, a explicat proprietara.
Aceasta a mai relatat că, în urmă cu șase luni, după ce au decupat asfaltul de pe trotuarul din fața casei cu Nr. 96, o comisie de la Primăria Devei a venit să facă măsurători pentru mutarea stației în fața pensiunii.
„Pe moment, am crezut că sunt de la firma de gaz și că vor să bage țeava de gaz prin pământ. I-am întrebat cu ce scop au venit. Și mi-au răspuns că vor să mute stația de autobuz în fața pensiunii. Le-am spus că nu este normal, eu sunt plătitoare de taxe, de impozite. Plătesc unu la sută pentru fiecare turist care îmi calcă curtea. Nu e normal să-mi obstrucționeze activitatea. La care, unul dintre ei mă întreabă: dar cu ce te obstrucționează pe tine? I-am zis: domnule, dacă pui aici o stație, dispare un loc de parcare și al doilea lucru care-i foarte important, îmi obstrucționezi vizibilitatea la reclamă. Clienții nu vor mai opri niciodată, vor trece pe lângă stația de autobuz”, a relatat Alina Zercula.
Deveanca a precizat că, atunci, reprezentanții primăriei i-au promis verbal că nu vor pune stația în fața pensiunii. Dar…
Toată această harababură cu stația de transport public de pe strada Horea s-a petrecut fără să se prezinte acte justificative cu schimbarea proiectului. Practic, amplasamanetul stabilit în proiect trebuie respectat ad literam, atât timp cât nu există o modificare a acestuia. Cu atât mai mult că, avizul tehnic de racordare la electricitate (ATR) a fost obținut pentru amplasamentul din fața proprietății cu Nr. 96, susțin surse din primărie.
Totuși, viceprimarul municipiului Deva, Ferdinand Zoltan Pogocsan, spune că există toate actele necesare pentru montarea stației în fața pensiunii. Însă, oprirea va avea doar coș de gunoi și un panou informativ.
„Există dispoziție de șantier, acolo am avut o aprobare pentru un punct de racordare de la Enel. Practic, se pune un totem și un coș de gunoi. Atât. La nr. 96 nu se pune stația pentru că nu s-au putut racorda la rețeaua electrică. Aici, la Nr. 98 s-a primit acordul pentru branșament”, a declarat Pogoscan, viceprimarul Primăriei Deva.
În ziua în care s-a trezit cu muncitorii la poartă, proprietara pensiunii a depus o sesizare la Primăria Municipiului Deva și este hotărâtă să-și facă dreptate în instanță, dacă nu va găsi bunăvoință din partea autorităților. Alina Zercula a declarat pentru Cotidianul de Hunedoara că reprezentanții primăriei i-au promis verbal, din nou, că nu vor înființa o stație de transport public local în fața pensiunii.
Nu există, însă, nicio certitudine că așa va fi.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.