O căsnicie cât o viață – Petru și Saveta Filipescu din Orăștioara de Jos au sărbătorit 60 de ani de căsnicie

Obiceiul sărbătoririi anilor de căsnicie a început în Germania, încă din Evul Mediu. Pe atunci, prima aniversare avea loc când un cuplu împlinea 25 de ani de căsătorie iar acea dată era sărbătorită cu familia și alte persoane apropiate. Acea dată se numește și astăzi „nunta de argint” fiind semn de apreciere pentru longevitatea cuplului, în timpul ceremoniei femeia purta o coroană de argint.
Următoarea aniversare era la 50 de ani după căsătorie, eveniment numit „nunta de aur”. Principala diferență între cele două era că la aceasta se purta o coroană din aur. Cu toate că evenimentele erau puțin diferite față de cele din zilele de astăzi, așa s-au născut nunțile de argint și aur. În prezent însă, tradițiile au evoluat și noi am început să sărbătorim aniversarea în fiecare an, cu toate că principalele aniversări rămân cele de la 25 și 50 de ani.
Însă, Petru și Saveta Filipescu din Orăștioara de Jos au ajuns la 60 de ani de căsnicie, după urările cuvenite am dorit să cunoaștem, câte ceva, din povestea unui cuplu ce a rămas împreună, în ciuda anilor tulburi din perioada comunistă și vitregiile ei.

Dragostea poate dura cât o viață de om, iar asta o dovedește o familie din satul Orăștioara de Jos comuna Beriu, care au spus „Da” în urmă cu 60 de ani, iar azi încă sunt împreună și se bucură de nepoți și strănepoți. Petru și Saveta Filipescu și-au legat destinele, în noiembrie 1963, Pertu avea pe atunci 24 de ani și abia „scăpase din cătănie”, iar Saveta împlinise 19 ani.
Copilărind în același Vale a Costeștiului s-au cunoscut la una dintre Nedeile ce aveau loc pe Vale, iar „tratativele” pentru cununie până la nuntă au durat trei ani.

„Mai demult nu era ca azi, acum stau împreună un an, doi ani, zece ani și după aia fac nunta. Atunci nu o fost așa. Io am ficiorit, ea o fetitit până am făcut nunta”, spune nenea Petru. 
„Cătă sfârșitu’ toamnei anului 1963, după ce am venit din armată, am făcut nunta”, mai povestește nenea Petru. 

Aducând în discuție secretul longevității lor, printre glume și vorbe de duh, e loc de lucruri serioase, de parcă atâta vreme alături de aceeași persoană e un lucru firesc.
Chicotesc, se mai contrazic, apoi se aprobă, ba vorbesc domol, ba precipitat, și, la șase decenii de la cununie, își fac socoata unei vieți în care au mers împreună braț la braț. Au împreună doi copii doi nepoți și două strănepoate.

„Au trecut repede și cu bune și cu grele, În 60 de ani vă dați seama câte au fost? E o viață de om, nu e puțin lucru”, mărturisește tanti Saveta. 

Nunta a ținut de sâmbătă seară până marți
Nunta au făcut-o acasă și, cu toate că de atunci au trecut șase decenii, cei doi bunici își amintesc de nuntă cu mare precizie.
„Era o toamnă călduroasă ca acu. Am făcut totul acasă. Nunta a început sâmbătă seară și s-a terminat marți seară. Am avut o nuntă grozavă, se dădeau și pe atunci bani, dar mai puțini ca acum”, povestește Petru.

Școala de meserii de la RENEL
Petru Filipescu a fost printre puținii absolvenți a șapte clase. Marea majoritate a copiilor, în acel timp, la sat, își urmau părinții la munca câmpului așa că școala se întrerupea la clasa a patra.
După căsătorie a plecat la Deva unde învață meseria de electrician.

„Am făcut școala la RENEL, și pe urmă o trebuit să stau patru ani la ei, că m-or școlarizat, de nu trebuia să plătim școala. Pe urmă s-or schimbat treburile și am venit la Chimica Orăștie”, spune Petru Filipescu.

Povestea celor două servicii
Viața de familie pentru familia din Orăștioara de Jos s-a rostogolit printre treburile gospodărești, pământ, serviciu, copii, apoi nepoți și strănepoți.
Cei doi au fost angajați la Fabrica Chimică din Orăștie, amândoi lucrând în același schimb, fiindcă pe atunci la „fabrică” se lucra pe trei schimburi. De copii, de tot ce a însemnat gospodărie, pe timpul celor 11 ore cât erau la muncă s-au ocupat părinții lui nenea Petru.

„Trebuia asigurat venitul casei, numa cu ce primeam de la colectivă nu puteam trăi. Eram în armată, în toamna lui noiembrie 1961, s-o «inaugurat colectivu» aici la Orăștioara. Eram cătană și am văzut că ceva se schimbă, așe că am scris acasă «cum îi cu colectivizarea?», nu or vrut să-mi scrie înăpoi care-i treaba, să nu-mi facă năcaz, cân am venit acasă atunci am aflat”, zice nenea Petru. 

„Veneau activiștii de partid și ne spuneau că o să fie bine și că nu o să mai fie războaie. Ce-i drept războaie nu or mai fost, da bine…?! După ce or început cu cotele o fo greu, greu de tăt. Trebuia să dai la stat, obligatoriu, aproape tăt și să și duci la Oraș (la Orăștie, 10 km pe care trebuia să-i faci cu caru) ce ziceau activiști că trăbă să dăm. Tătă primăvara și vara lucrai și toamnă trebuia să duci la Oraș aproape tăt”, spune tanti Saveta. 

Așa că naveta la fabricile din Orăștie era singura soluție.

„Am muncit la Chimica amândoi. Cân eram schimbu unu ne sculam dimineața la patru jumătate să prindem cursa cătă oraș de cinci că ai de șasă era mai plină și trebuia să prindem și cursa din Oraș la Chimica. Lucram până la ora tri, veneam la Orăștioara cu autobuzu, îmbucam ceva pe fugă și meream să-i ajutăm pe a noști la holdă. La săpat, la adunat la ce era de făcut. Nu de puține ori trimiteau tovarășii de la colectivă hârtie la fabrică să ne învoiască pentru munca pământului și nu puteam mere înapoi pa fabrică fără adeverință că am făcut zîlele de pestație la CAP. Și așe o tăt mers până după revoluție când s-o spart colectivu”, povestește octogenarul.

Tot el este cel care, cu zâmbetul pe buze, ne dezvăluie secretul longevității căsătoriei, din punctul său de vedere, desigur:

„Cu cât îi gura mai mică și credința mai mare în Dumnezeu cu atât e viața mai lungă”.

Cu cât îi gura mai mică și credința mai mare în Dumnezeu cu atât e viața mai lungă
Nu am o viață nici prea ușoară nici prea grea, o fost o viață bună, spun Petru și Saveta.
Petru Filipescu a fost 47 de ani crâsnic la Biserica din sat, urmând exemplul tatălui său care la rândui a fost crâsnic, tradiție urmată de nepot care acum este preot, urmând studiile doctorale în Teologie. Dar care se întoarce cu drag la Orăștioara de Jos.

„Am trăit cu nădejdea asta, cu nădejdea în Dumnezeău!”, spun cei doi soți. 

Le urăm viață lungă împreună, zile senine și multă sănătate!