
Trei persoane, doi adulți și un copil de opt luni, aflate la scăldat pe râul Strei, în localitatea Streisângeorgiu, orașul Călan, au fost salvate de pompierii din Hunedoara și Deva, după ce au rămas izolate, în această după-amiază, pe o insulă formată în urma deversării apei dintr-un lac de acumulare al unui baraj aflat în amonte, pe cursul apei.
La sosirea salvatorilor, cele trei persoane se aflau pe o suprafață de uscat neatinsă încă de apa care, în urma deversării controlate, curgea învolburată și cu un volum din ce în ce mai mare.
Misiunea pompierilor a fost deosebit de dificilă pentru că s-a identificat cu greu o porțiune de pe mal de unde au putut fi trimise echipajele cu bărcile de salvare.
În timpul operațiunii de deplasare spre locul unde se aflau persoanele izolate, salvatorii au ținut legătura, prin telefon, cu tatăl copilului, pentru a evita eventualele atacuri de panică din partea mamei, aflată cu copilul în brațe.
Intervenția s-a efectuat cu echipaje de salvare din care au făcut parte inclusiv pompieri scafandri și alpiniști.
Cele trei persoane au fost extrase în siguranță și evaluate medical de către echipajul SMURD și au refuzat transportul la spital.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.