O nouă „Întâlnire în cetate”

O nouă „Întâlnire în cetate”

Evenimentul cultural desfășurat sub genericul „Întâlniri în cetate” a avut loc vineri, 03 noiembrie, la Sinagoga din Orăștie. Manifestarea moderată de scriitoare Silvia Beldiman a fost un mix cultural cu muzică, pictură prezentare de carte și poezie.
A doua ediție a evenimentul cultural „Întâlniri în cetate”, prima desfășurându-se în luna mai a acestui an, a avut în program Lansarea la Orăștie a volumului „Istoria sunetelor”, coordonat de Gabriel Petric și Radu Lupașcu, ambii urmând să fie prezenți, chiar dacă Radu Lupașcu locuiește în București; moment dedicat poeziei pregătit de poeta Nuța Crăciun; expoziție colectivă de artă plastică semnată de vitralistul Cristian Angelescu, pictorii Mircea Zdrenghea, Valentin Lădar, Gilbert Platinca și, în final, acorduri de chitară.
Cu puțină voință, o mână de oameni inimoși au reușit să ofere o pată de culoare vieții culturale orăștiene. A fost un eveniment pentru comunitatea locală având drept protagoniști oameni de cultură din Orăștie, o seară în care ne-am bucurat de tot ceea ce au pregătit organizatorii.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.