
Undeva, la margine de județ, înconjurată de dealuri și munți, de o frumusețe răpitoare, există o comună de care știe prea puțină lume. Balșa este un loc de poveste și legendă, situat în partea estică a Munților Metaliferi.
Aici s-a așezat Maria, în minunăția asta de loc pe care îl iubește cu patimă. De fapt, așezarea Mariei este o întoarcere acasă. De aici îi sunt părinții, aici a făcut primii pași, aici mergea cu vacile prin iarba grasă a dealurilor, de aici a plecat la oraș unde a devenit profesoară, dar nu una ca oricare alta ci una de care orice elev se îndrăgostea. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu săritoare la necazurile elevilor, dușman neîmpăcat al discriminării copiilor, pe care reușea să-i unească în cele mai năstrușnice feluri.
Maria vrea să fie primar în Balșa. Nu i-a venit așa dintr-o dată, peste noapte acest gând. De mai bine de 5 ani, de când a revenit acasă, și-a spus că ea trebuie să dea înapoi satului copilăriei sale toate momentele minunate pe care le-a trăit acolo, atunci când a început să descopere lumea.
O vizităm pe Maria, la ea acasă. E primitoare și bucuroasă de oaspeți. Nu este prima oară când am intrat pe poarta casei sale. Maria și-a făcut acolo, în grădina ei, o plantație de lavandă și la fiecare timp al recoltei ea face câte o serbare unde își adună prietenii din toată țara, unde vin localnicii și se minunează de cum a reușit fata asta așa ceva, de una singură.
Împreună cu oamenii din sat a reînviat tradițiile locului, organizând șezători la care a prezentat obiceiuri vechi, pe cale de dispariție.
A înființat o trupă de călușari, care au făcut să răsune satele de chiotele dansatorilor, readucând la viață un dans aflat pe cale de dispariție în comună. Călușarul nu se mai juca în Balșa de vreo 15 ani. Totodată, a reușit să adune alături de ea oameni care au pus umărul la salvarea bisericii din satul Vălișoara, lăcaș de cult unic în zona de vest a țării. Evenimentele organizate de ea au făcut înconjorul presei naționale și a rețelelor de socializare, făcând sute de mii de oameni să se îndrăgostească de acele ținuturi binecuvântate de Dumnezeu.
Așa a înțeles Maria să-și exprime dragostea pentru locurile copilăriei ei, făcându-i și pe alții să prețuiască bogăția vieții de la sate.
Maria ne invită să-i vedem comuna, să ne-o arate așa cum doar ea știe să o facă. Ne duce peste tot, o zi întreagă, care nu ajunge pentru a vedea toată frumusețea locruilor. Ne arată cetatea dacică Ardeu, cea plină de mistere și secrete încă ascunse și visează ca într-o bună zi, după amenajările corespunzătoare și necesare, cetatea să se așeze între suratele ei – fortărețele dacilor din Munții Orăștiei. Se întristează că, de atâta timp, nu s-a făcut nimic pentru a o pune în valoare și într-un circuit turistic coerent și că mulți o privesc ca pe o soră vitregă a cetăților lui Burebista și Decebal.
O luăm la drum în goana mașinii și brusc se oprește în vârful unui deal. Dă binețe unor oameni și vorbește cu ei, glumind și ascultându-le păsurile. Nu sunt mulțumiți oamenii că drumurile sunt proaste în comună și puține pe care poți circula fără să-ți strici mașina. Maria le spune că drumurile vor fi prioritate pentru administrația locală. Le dă exemplu lucrările care se fac la drumul către Brad, de către colegii ei de la Consiliul Județean.Și oamenii încep să sporovăie și să depene povești trecute prin vremi. Un bărbat ne arată de la marginea văii pe unde fugeau hoții de aur din băile de la Brad și începe să înșire povești care puteau încăpea într-o carte.
– Vedeți, ne spune Maria, astea sunt comorile noastre, poveștile, tradițiile și legendele. Nu am oprit mașina ca să vorbim cu oamenii ci doar ca să vă arăt ceva. Facem câțiva pași și Maria ne îndeamnă să privim.
– Uitați-vă acolo ce minunăție de drum, ce peisaje grozave. Păi cine nu ar vrea să scape de lumea asta nebună în care trăim și să vină să străbată, pe jos sau cu mașina, sau cu bicicleta aceste locuri minunate, să se oprească la o poartă, să bată și să li se deschidă o gospodărie făcută pentru ei. Puncte gastronomice locale, mici muzee amenajate într-o cameră sau în curțile oamenilor, toate făcute cu ajutor din partea primăriei. Un primar trebuie să managerieze viața satului, în totalitatea ei. Asta înseamnă agroturism. Lăsăm priveliștea mângâiată de norii duși de vânt și mergem mai departe.
– Haideți, să vă arăt Cheile. Oprim mașina la margine de drum și o luăm la picior. Suntem pe pământurile oamenilor, pe proprietățile lor, spune Maria cu ciudă. De atâta amar de timp nimeni nu s-a gândit să amenajeze un traseu marcat până la Chei. Pe malul râului e plin de gunoaie aduse de apă. Peturi, rufe, fierătanii toate aruncate de oameni și aduse de viituri, un frigider Fram parcă ne sfidează, ca un stăpân al locului.
Cheile sunt o minunăție de loc. Te strecori printre stânci, prin apa care alunecă vioi la vale, sculptând diverese forme în trăinicia pietrelor. Privind în sus, ai senzația că ești într-un templu binecuvântat de Dumnezeu, cu pereți calcaroși care parcă se înfig în cer. Când privirea îți coboară pe maluri, aceeași mizerie.
– Vedeți cam asta este esența lucrurilor aici în Balșa. Aud că actuala administrație vrea să amenajeze cu punți, pentru vizitare aceste chei și tot stau și mă întreb ce se întâmplă cu gunoaiele? În anii trecuți, au avut loc acțiuni voluntare de curățare a cheilor, dar nu s-a făcut nimic din punct de vedere administratv. Păi ziceți și voi, într-o gospodărie când începi treaba, nu o începi cu o curățenie generală? Un bun gospodar așa face, întâi curat și apoi construiește.

Maria este necăjită că nu în fiecare sat există tomberoane de colectare selectivă ceea ce ar fi normalitate de secol XXI. E necăjită că bălăriile invadează comuna, e necăjită că la Ardeu nu mai curge apă la izvor, ci într-un bazin de beton și e necăjită că oamenii sunt tratați cu indiferență și nu li se cere o părere. Promiți în campanie marea cu sarea, promiți dialog, promiți că vei fi în slujba comunității și a doua zi, după alegeri locuitorii comunei devin doar o cifră rătăcită prin catastifele prăfuite ale Primăriei. O întrebăm dacă ea crede că poate să schimbe lucrurile și fața i se luminează dintr-o dată.
– Sigur că se pot schimba. Nu mi-am ales sloganul electoral la întâmplare „Pentru oameni, nu pentru putere” este cu adevărat spre ceea ce năzuiesc eu. Vreau ca întreaga comunitate să fie o echipă, nu doar primarul de pe scaunul lui, încojurat de oameni fideli. Vreau ca dorințele oamenilor să-și găsească rezolvarea în primărie. Vreau să-i văd interesați pe consătenii mei și nu resemnați că asta le este soarta. Împreună chiar că putem să scoatem Balșa din acest tunel al timpului în care merge înapoi. Soarele se duce de pe cer și e timpul să ne oprim din plimbarea noastră. Ne întoarcem în grădina cu lavandă și ne luăm rămas bun de la Maria Buda. Mândră de plantația ei visează să-i îndemne și pe alții să cultive lavandă. Ce frumos ar fi ca Balșa să devină o plantație de lavandă care să o facă cunoscută peste tot, pentru că lavanda este un simbol al naturii pure, al sănătății și al frumuseții.
O lăsăm în poartă pe gazda noastră de o zi, cu zâmbetul pe buze, cu visele și dorințele sale, cu înverșunarea de a le duce la capăt cu bine.
– Să ai baftă și să fii o primăriță bună, Maria Buda!
Stau și ma gândesc ce a făcut Metesan în cei 24 de ani, de tot îl criticați pe actualul primar (care oricum a făcut în nici patru ani, multe lucruri. Acum fiind colegi de partid cu Metesan sunt ferm convinsa ca o sa faceți tot ce a făcut el.