Pacienții pot beneficia, temporar, de consultaţii medicale şi fără cardurile de sănătate

Pacienții pot beneficia, temporar, de consultaţii medicale şi fără cardurile de sănătate

Bolnavii din judeţul Hunedoara pot beneficia, temporar, de consultaţii medicale şi fără cardurile de sănătate, în condiţiile în care sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu funcţionează de câteva zile, a anunţat, joi, directorul executiv al Casei Judeţene de Sănătate (CJAS), Adrian David.

El a explicat că la nivel central s-a luat decizia ca sistemul online al Casei Naţionale de Sănătate să fie suspendat pentru o perioadă de timp, până când acesta va fi repus în funcţiune.

„S-a luat decizia aceasta tocmai pentru că altfel ar fi fost imposibil ca oamenii să beneficieze de servicii medicale în această perioadă. Ştiţi că mergem la medic, avem un card de sănătate, acesta trebuie introdus într-un aparat, trebuie validat. Acest lucru în acest moment nu este posibil, de aceea s-au suspendat toate regulile, astfel că îi încurajez pe toţi cei care au nevoie de medic să meargă la medic, vor primi asistenţă medicală fără să fie restricţii din acest punct de vedere”, a precizat Adrian David.

El a arătat că nu vor fi probleme nici în ceea ce priveşte reţetele prezentate la farmacii, deoarece în acest caz este vorba de proceduri interne de decontare.

„Asta e o chestiune care nu ar trebui să afecteze oamenii. Sunt procedurile noastre interne. După ce omul merge cu reţeta la farmacie şi îşi ia medicamentele, farmacia trebuie să transmită către noi documentele. Asta o să se întâmple fără să fie afectat dreptul omului de a-şi ridica medicamentele de care are nevoie, indiferent de boala de care suferă”, a explicat directorul CJAS Hunedoara.

El a arătat că s-a ajuns în situaţia de acum din cauză că sistemul informatic actual al CNAS este vechi de aproape 14 ani şi nu mai poate face faţă numărului din ce în ce mai mare de furnizori de servicii medicale.

Potrivit acestuia, Casa Naţională de Sănătate face eforturi să îmbunătăţească sistemul actual, în paralel cu pregătirea unui nou sistem informatic ce va fi aplicat, cel mai probabil peste un an şi jumătate.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.