Miliardarul franco-rus Pavel Durov a fost reţinut sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, în apropiere de Paris, în baza unui mandat de arestare emis de anchetatorii francezi.
El urmează să fie prezentat justiţiei duminică.
Patronul şi fondatorul platformei Telegram este acuzat de diverse infracţiuni ale mesageriei sale criptate, au indicat surse apropiate dosarului, confirmând informaţiile difuzate de posturile TF1 şi LCI, transmite AFP.
Durov, în vârstă de 39 de ani, venea de la Baku şi urma să petreacă cel puţin o seară la Paris, unde avea prevăzută o cină, a declarat o sursă apropiată dosarului.
Justiţia franceză îi reproşează lui Pavel Durov absenţa moderării conţinuturilor pe Telegram.
‘Ajunge cu impunitatea Telegram’, a declarat unul dintre anchetatori, mirat că Durov, deşi ştia că este dat în urmărire în Franţa, a decis totuşi să vină la Paris.
Telegram s-a poziţionat în contracurent cu platformele online americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale ale utilizatorilor.
Compania s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatori.
Durov declara într-un interviu, în aprilie, în Dubai, că a avut ideea de a lansa o platformă criptată după ce s fost supus la numeroase presiuni din partea autorităţilor ruse în epoca reţelei social VK, pe care o crease în Rusia şi pe care între timp a vândut-o, părăsind ţara în 2014.
El a spus că a încercat apoi să se instaleze la Berlin, Londra, Singapore sau San Francisco, însă a optat pentru Dubai, pentru mediul de afaceri şi ‘neutralitatea’ sa.
Mesageria este acuzată uneori că amplifică potenţialul viral al unor informaţii false şi proliferarea unor conţinuturi de ură, neonaziste, pedofile, complotiste sau teroriste.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.