Patru dosare penale pentru consum de droguri. Minori și adolescenți prinși pe stradă cu substanțe interzise

Patru dosare penale pentru consum de droguri. Minori și adolescenți prinși pe stradă cu substanțe interzise

La sfârșitul săptămânii trecute, în zilele de 5 și 6 iulie, polițiștii hunedoreni au depistat mai mulți minori și adolescenți care aveauu droguri asupra lor. În total, au fost deschise patru dosare penale pentru consum ilicit de substanțe psihoactive, dosarele fiind predate pentru instrumentare procurorilor de la Combaterea Criminalității Organizate.

Trei adolescenți, de 17 și 18 ani, din Deva, au fost depistați de către oamenii legii, pe o stradă retrasă din municipiu, iar unul avea o pungă cu „prafuri”.

„La data de 06 iulie 2024 în jurul orei 03:35, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, au depistat în spatele unei societăți comerciale din municipiul Deva, trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 17 ani, din municipiul Deva.
În urma controalelor efectuate de către polițiști asupra bunurilor pe care le dețineau cât și a controlului corporal, asupra unuia dintre tineri, de 17 ani, a fost găsită o cantitate de substanță pulverulentă, de culoare albă, ambalată în folie din plastic transparentă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara. 

Alte trei dosare penale au fost deschise pentru persoane depistate cu droguri asupra lor pe raza municipiului Hunedoara. Un tânăr de 22 de ani din Călan și altul de 20 de ani din municipiul Hunedoara au fost prinși cu pungi în care se afla o substanță vegetală de culoare verde-oliv. De asemenea, un individ de 32 de ani din județul Buzău a fost prins cu același tip de substanță, ambalată într-o hârtie.

În toate cele patru cazuri, oamenii legii au deschis dosare penale, cercetările fiind preluate de polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, conform competenței.

 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.