Percheziții în județul Hunedoara, într-un mega dosar de spălare de bani și înșelăciune

Percheziții în județul Hunedoara, într-un mega dosar de spălare de bani și înșelăciune

Au fost percheziții în județul Hunedoara și în alte trei județe din sud-vestul țării, pentru destructurarea unei grupări infracționale, ai cărei membri sunt acuzați de spălare de bani și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Descinderile au făcut parte din acțiunea JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, care au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară. Activitățile s-au desfășurat în județele Timiș, Arad, Hunedoara și Giurgiu.

„Activitățile s-au desfășurat în județele Timiș, Arad, Hunedoara și Giurgiu, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălarea banilor, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, precum și grup infracțional organizat.

În fapt, mai multe persoane ar fi constituit un grup specializat pe inducerea în eroare a mai multor persoane, în vederea dobândirii de beneficii materiale însemnate, iar sumele de bani astfel obținute ar fi fost transferate către diferite persoane, ce aveau rolul de a sprijini gruparea, în sensul disimulării sumelor de bani provenite din infracțiuni, sub forma mai multor tranzacții bancare între conturile personale sau conturi controlate de aceștia”, a transmis Poliția Română.

În vederea documentării întregii activități infracționale, perchezițiile au avut drept scop identificarea de înscrisuri, medii de stocare, documente, instrumente de plată electronice, precum și orice alte mijloace de probă privitoare la efectuarea de operațiuni bancare ilegale, respectiv a pierderii trasabilității și a albirii unor sume însemnate de bani provenite din comiterea unor fapte ilicite. În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe înscrisuri, 14 telefoane mobile, două laptopuri, trei tablete electronice, precum și 25 de carduri bancare.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.