
World Open Water Swimming Federation (WOWSF) – organizaţia mondială care se ocupă de înotul în ape deschise, a recunoscut oficial performanţa realizată în anul 2023 de către înotătorul Avram Iancu, care a parcurs înot, fără costum de neopren, întreg cursul fluviului Rin, într-un demers în care şi-a propus să atragă atenţia asupra importanţei integrării ţării noastre în Spaţiul Schengen.
„Înotul meu pe Rin pentru integrarea României în Spaţiul Schengen a fost inclus, în mod oficial, în analele înotului mondial în ape deschise, chiar cu acest nume: Swim for Schengen, Swim for România. Mă bucur că România a putut arăta că este o ţară în care se poate face performanţă, care contează în Europa şi că acum am intrat efectiv în Spaţiul Schengen”, a declarat luni, pentru AGERPRES, înotătorul Avram Iancu.
Bibliotecarul din Petroşani, recunoscut pentru performanţele sale la înotul în ape deschise, a precizat să a primit acasă o scrisoare prin care evenimentul de pe fluviul Rin este ratificat de organizaţia mondială. Scrisoarea este semnată de Steven Munatones, preşedintele WOWSF, este unul dintre cei mai importanţi promotori ai înotului mondial în ape deschise.
„De numele lui se leagă fondarea WOWSF, WOWSA, OPENWATERPEDIA, OCEAN 7 – proiect ce propune bifarea a şapte strâmtori de pe trei continente, 24 hour Club – clubul celor mai rezistenţi înotători ai lumii care au reuşit să înoate cel puţin 24 de ore, şi multe alte proiecte inovatoare şi promotoare ale înotului”, a precizat înotătorul român.
El a mulţumit tuturor românilor din Diaspora care l-au încurajat pe tot parcursul înotului pe Rin, dar şi oficialităţilor române care au întreprins demersurile diplomatice necesare astfel încât cursa lui Avram Iancu să se desfăşoare fără probleme.
Pe 1 septembrie 2023, bibliotecarul Avram Iancu finaliza cursa de înot pe Rin prin care a dorit să susţină, prin mijloacele sale, importanţa aderării României la Spaţiul Schengen, polisportivul din Petroşani reuşind să parcurgă întreg cursul fluviului în 48 de zile.
Iancu a înotat fără costum de neopren, el apreciind că efortul său – pe care l-a catalogat ca fiind „unul titanic şi de neimaginat” – reprezintă o „umilă” contribuţie la un mesaj care arată că dorinţa românilor este de a face parte din Spaţiul Schengen.
În palmaresul său, Avram Iancu are înscrisă şi reuşita din anul 2017, când a străbătut înot tot cursul fluviului Dunărea, în 89 de zile, devenind primul om din lume care a înregistrat o asemenea performanţă fără să utilizeze un costum de neopren.
Între performanţele acestuia se mai numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016 şi iulie 2024.
Polisportivul din Petroşani continuă antrenamentele pentru a se menţine în formă fizică, el pregătindu-se pentru o nouă performanţă despre care a spus că o va anunţa la momentul potrivit.
Sursa text/foto: Agerpres, Facebook Avram Iancu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.