Personalități pe nedrept uitate – dascălul de fizică „I D V Aristotel”

Adevăratul dascăl este cel a cărui minte se mișcă în armonie cu mințile elevilor săi, trăind împreună dificultățile şi victoriile intelectuale deopotrivă. Ilustrul profesor Ioan Valeriu Aristotel Dumitru a avut o activitate profesorală de excepție, s-a dedicat şcolii, reuşind să pregătească serii întregi de elevi care prin profesiile lor ulterioare, au avut succes şi au făcut cunoscut numele Orăştiei în ţară şi în străinătate. Toată lumea știe că pe lângă elevii pregătiți de domnia sa, care activează în țară și în străinătate, toată zona este împânzită de mulți profesori de fizică, astfel încât nu există destule ore pentru ai putea încadra pe toți cei care nu au părăsit zona și o altă mulțime de ingineri împrăștiați pe tot mapamondul.
Mi-e greu să aud motivațiile profesorilor: că nu au resurse, că nu au libertate, că sunt constrânși de birocrație, că elevii sunt mulți la clasă. Îi înțeleg cu mintea, dar inima îmi zboară mereu domnul profesor „Aristotel”. Generația domniei sale NU era conectată la Internet, bibliotecile fiindu-le resursă, iar clasele la liceul „Aurel Vlaicu” aveau 36 de elevi. La orele lui, eram toți prezenți. Fără amenințări sau recompense.
Personal consider că a fi dascăl este mai mult decât o meserie. Nu pot fi simpli intermediari între carte și elevi. Fără suflet, fără dăruire, fără plăcere e greu să îndeplinești această misiune.
Firește, e important să fie bine pregătiți științific, dar mai important este pachetul de cultură generală, pe care domnul profesor „Aristotel” îl poseda din plin și nu ezita să-l împărtășească la lecții clasei, dar și multă vocație. Asta înseamnă să ai capacitatea de a te adapta nu doar la alte generații de copii, ci și la alte și variate cerințe. Ori „Aristotel” a fost un dascăl bun ce ne făcea să rezonăm cu materia predată, fizica, știa să se joace predând precum păpușarul, cu un simplu fir de ață, își „joacă” păpușile și le dă viață.
Ioan Valeriu Aristotel Dumitru s-a născut la 01 Ianuarie 1940 în Comuna Telciu – Judeţul Bistriţa-Năsăud. După absolvirea liceului, între 1957-1962 este student la secţia Matematică-Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, absolvind cu rezultate meritorii.
Debutul ca profesor este la Şcoala medie Sebeş (Liceul Sebeş), unde predă fizica timp de 4 ani, iar apoi se transferă la Liceul „Aurel Vlaicu” Orăştie, de unde se şi pensionează în 2003, după o perioadă de 36 de ani petrecută ca profesor de fizică în acest liceu.
A avut o activitate organizatorică de excepţie şi s-a dedicat şcolii, reuşind să pregătească serii întregi de elevi care, prin profesiile practicate, au avut succes şi au făcut cunoscut numele Orăştiei în ţară şi în străinătate.
Ioan Dumitru Valeriu Aristotel este o figură luminoasă și reprezentativă pentru învățământul din Orăștie din a doua jumătate a secolului trecut. A activat ca profesor de fizică la Liceul „Aurel Vlaicu” și bună parte din succesele la examene ale elevilor liceului din acel timp i se datorează. Atunci când meditația era a doua natură a vieții școlare de succes, examenele de fizică erau promovate de aproape toți elevii profesorului numai datorită modului cum se desfășurau orele la școală, temelor pentru acasă și pregătirii suplimentare, atât după-masa cât și în vacanțe. Cum i-am fost elev, discipol și apoi coleg, pot să vă spun câteva lucruri despre modul cum privea lumea și cum înțelegea să-și facă datoria.
Era convins că nu se poate educație fără instrucție. Pentru a-și modela caracterul, un elev trebuie să învețe temeinic și constant mult timp, iar profesorul să se asigure că acest fapt se petrece. Disciplina izvorăște din efortul intelectual și trebuie obligatoriu practicată în clasă. Și invers este adevărat: nu pot fi disciplinați, în clasă și în general, decât elevii al căror timp este direcționat spre studiu.

„Dacă ai dat de făcut ceva elevului, verifică! Dacă nu, nu are rost să-i mai ceri altădată ceva”
Pregătirea sa profesională era desăvârșită, explica fizica elevilor fără ezitări, fiindcă cunoștea în profunzime atât fizica, cât și matematica. Se putea astfel concentra numai asupra elevilor, de aici deosebita claritate a expunerii la clasă și adaptarea la nivelul de înțelegere al auditoriului. În timpul orei de clasă nu irosea o secundă iar temele pentru acasă erau impecabil alese. Rămânea în clasă în timpul pauzelor, care nu ajungeau pentru a răspunde întrebărilor puse de elevi. Numea regulă de aur pentru profesor: „Dacă ai dat de făcut ceva elevului, verifică! Dacă nu, nu are rost să-i mai ceri altădată ceva”. Fiecare clasă făcea, cel puțin o dată pe lună, pregătire suplimentară în timpul școlii. Se făceau pregătiri suplimentare și-n timpul vacanțelor, (pe toate palierele de cunoștință) de la corigenți la admiterea pentru facultate, de la gradul de dificultate Întâi, la instruirea pentru olimpiadele școlare. Pentru nimic în lume nu s-ar fi abătut de la ideea de a le cere elevilor să stăpânească fizica la nivelul cerut de examene. Asigura astfel fiecărui elev posibilitatea de a alege dacă drumul său în viață va conține studii universitare și cunoștințele necesare la început pentru absolvirea cu succes a facultății. Cu un dispreț suveran față de câștigul din meditații.
Mai erau și cercurile fotografice, de film sau șah. Aici elevii – ce-i drept nu foarte mulți dintr-o generație – descopeream un om bun și cald, atașat deplin ideilor de libertate și demnitate umană. Nu era nici un fals în comportamentul lui. Învăța elevii despre dreptate – pentru că era drept, despre demnitate – pentru că era demn, să iubească adevărul – pentru că el iubea adevărul, să fie buni – pentru că el se dedica tuturor elevilor.
Avea o cultură bogată clădită pe cunoașterea științelor, istoriei și literaturii, atât naționale cât și universale, în special celei franceze. Vorbea limba franceză fluent și era atașat valorilor și convingerilor intelectualității franceze de stânga din deceniile șase și șapte ale secolului trecut. Era și un patriot adevărat. La câte o oră de școală, făcea o paranteză în care elevii erau purtați prin spațiul lui cultural interior. Impresia lăsată era deosebită, mulți elevi ne doream în acele momente să atingem nivelul profesorului.
Se concentra întotdeauna numai pe faptul semnificativ, faptele nesemnificative erau tratate ca atare. Aloca timp și efort numai pentru valoare și prezenta ca un mare pericol înlocuirea valorii prin structuri cu strălucire aparentă, dar lipsite de conținut.
În sfârșit, considera cheie a sistemului școlar adaptarea unui nivel, cerințelor următorului nivel. Acolo unde considera că există greșeli de adaptare între nivele, le preciza și încerca să le corecteze.
În anul 2015 profesorului Ioan D. Valeriu Aristotel i-a fost acordat, post mortem, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Orăștie.

Notă personală:
E trist când persoane excepționale, dascăli de nivel înalt, care au contribuit la renumele liceului sunt nevoiți să-și încheie cariera, însă este dureros modul în care EMINENTULUI DASCĂL i-a fost dat să și-o încheie. Încă mai trăiesc cei care au cunoscut anumite amănunte, cum a plecat la pensie acest DASCĂL. Cum a fost tratat la finalul carierei de către conducerea de atunci a școlii. Cum i s-a refuzat să mai predea în școală, deși ar mai fi vrut, dacă era tratat omenește, să mai activeze o perioadă. Și nu pot aduce cuvinte de laudă fostei directoare și nici aceluia ce a ieșit la pensie din funcția de director adjunct. Dar am scris-o de sute de ori „istoria se repetă”, nu-i așa!? Rămân, însă, cu speranța că din mizeria lumii ăsteia să se reaprindă flacăra binelui și precum zic strofele Plugușorului să fie: „cele rele să se spele, cele bune să se adune”,
același Dan Orghici

Referințe:
Articolul „Medalion-Ioan Dumitru Valeriu Aristotel”, din „Foaia Interesantă” nr. 6, 29.09.2017;
Expunere de motive la proiectul de hotărâre (nr. 164 din 29.10.2015) privind conferirea unui titlu de Cetățean de Onoare al Municipiului Orăștie;
Dan Orghici, Adrian Ioan, B. Secui „Oamenii din Ținutul Orăștiei-Călindaru’ Foii Interesante”, Volumul I, Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2023.