Peste 150 de intervenții ale pompierilor la sfârșitul săptămânii

Peste 150 de intervenții ale pompierilor la sfârșitul săptămânii

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au intrervenit, în acest weekend, la 158 de solicitări primite din partea populației. Intervențiile au constat în acordarea măsurilor de prim-ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

„Echipajele SMURD au acționat pentru acordarea ajutorului medical de urgență în 125 situații. Cele mai multe cazuri au fost operate de către: Detașamentul Deva – 23 intervenții; Detașamentul Hunedoara, SMURD Petrila și SMURD Simeria – cu câte 13 intervenții fiecare. 

Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a șapte incendii. Dintre acestea, cinci au reprezentat arderi necontrolate ale vegetației uscate și s-au manifestat în localitățile: Ostrovu Mic, Vulcan și Breazova, suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 10 hectare. Alte două incendii au izbucnit la coșul de fum al unei gospodării din localitatea Gelmar și la un tablou electric dintr-un apartament din municipiul Vulcan. Pompierii au acționat cu promptitudine în fiecare din aceste situații și au limitat extinderea flăcărilor, fapt pentru care pagubele materiale înregistrate au fost minore”, a informat Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. 

De asemenea, echipajele operative au gestionat două situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc pe raza județului Hunedoara și au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 16 cazuri. Pompierii au mai intervenit pentru deblocarea a două uși de acces în locuință, au salvat un animal aflat în mediu ostil vieții și au acționat în alte cinci situații pentru protejarea comunității.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.