Piedone, fratele lui Ciolacu

România nu se poate dezice de obiceiurile sale. L-a pus pe Popescu Piedone președinte la ANPC.
Damblagiul care răsturna tarabele prin piețe, la origine ospătar responsabil cu servitul plăcintelor prin pauzele ședințelor PSD București de la Coada calului, a tot progresat. A ajuns primar de sector, a poposit după gratii, a candidat la Primăria Capitalei cu aerul că un tălîmb încearcă să cucerească Parisul, a negociat la greu cu șefii PSD-ului ca să-și asigure viitorul copiilor și chiar a reușit, iar acum, capac peste oală și veceu, în sfîrșit se căpătuiește și el cu o dregătorie.
Marcel Ciolacu i-a dat grad politic. L-a făcut șef peste piețe și magazine. Super-mahăr și controlor la tot ce înseamnă servicii. Să vedeți ce-și mai umflă burta și ce-și mai drege glasul la declarații pentru ziare și televiziuni, mai ales.
Cu figura lui de hangiu rotund și îmbrobonat pe chelie, Piedone ne rîde în nas ca un bou care ne dă lecții. Semianalfabet, grobian și obraznic zîmbește pișcher de parcă ne arată degetul mijlociu. A spus prostii cu ghiotura, vagoane de bîlbe și a hămăit roabe de promisiuni, are pe conștiință o bucată dintr-o nenorocire unde a greșit grav, s-a făcut de rîs și tot sus pe cracă a rămas.
Ce să-i mai zici lui Piedone?
– Bravo, neicușorule! Ne-ai fentat și de data asta!
Ce să-i zici lui Ciolacu?
-Măi, nea Cutare, altu mai bun n-ai nimerit?
Cum să găsească cînd amîndoi sunt de aceeași teapă!?

Se pot privi ochi în ochi fără să-și îndoaie cocoașa. La intelect și la școală, amîndoi sunt pe jos.
Se dau deștepți pînă îi bagi la o dictare. Și amîndoi sunt egali cu Mihai Tudose, cu Pandele, cu Miky Șpagă, mult mai descurcăreți la marafeți decît la gramatică.
Piedone este la fel de „ultradotat” ca Grindeanu, ca Paul Stănescu, ca Gabi Firea, ca Olguța Vasilescu.
Ce mai, partid cu IQ la bani, nu glumă! Adevărați urmași ai lui Hrebengiuc, Mitrea și DIP.
De ce cred că poate fi încercată o comparație între Ciolacu și Piedone? Amîndoi fac cam tot atîtea dezacorduri pe minut. Mint cu aceeași viteză. Nu le tremură nici un mușchi al feței cînd mint. Nu țin minte ce au gogomănit alaltăieri. Își văd interesul mai repede decît țara.
Improvizează cu aceeași inconștiență și au grijă de neamurile lor, inclusiv de copii, neveste și ibovnice.
Sunt eroi de periferie, laureați la școala vieții din cartier și catastrofe la orice întîlnire cu un manual de școală, fie el de matematică, limbi străine, istorie sau de filosofie.
Ei doi vrăjesc un oraș întreg, dar nu pot scrie o pagină întreagă fără greșeală. Au gura mare și pofticioasă condusă de o gîndire puțină.
Cine merge pe mîna lor are noroc numai la groapa de gunoi a istoriei.