Polițist de la Poliția Simeria cercetat de DNA, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Polițist de la Poliția Simeria cercetat de DNA, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Un polițist de la Poliția Orașului Simeria a fost pus sub control judiciar, fiind anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia într-un dosar de corupție. George-Alexandru Zeriu ar fi comis o serie de fapte penale cu scopul de a obține fonduri europene de la APIA. Prejudiciul estimat în dosar ajunge la jumătate de milion de euro.

„În perioada 2019-2023, inculpatul ar fi determinat mai multe persoane fizice să depună, în nume propriu, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara și Centrul Local Brad mai multe cereri unice de plată, la care ar fi fost atașate documente false, potrivit cărora persoanele fizice respective utilizau diferite suprafețe de teren și dețineau animale, iar unele dintre aceste persoane nu îndeplineau calitatea de fermier, primind pentru acest lucru subvenții. În fapt, inculpatul Zeriu George – Alexandru ar fi fost beneficiarul real al plăților A.P.I.A., având ca rezultat producerea unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare totală de 2.462.495 lei (aprox. 493.000 euro). În același timp, inculpatul ar fi ajutat persoanele în numele cărora erau depuse cererile pentru plățile A.P.I.A. să obțină adeverințe din care să rezulte că terenurile sunt utilizate de ele, deși contractele de arendare au fost încheiate de inculpat, dar pe numele altor persoane”, a transmis DNA.

Procurorii DNA au indicii că polițistul ar fi deținut un abator pe care-l folosea ilegal. Totodată, nu și-a trecut în declarația de avere mai multe mașini de lux care-i aparțineau, dar pe care le achiziționase pe numele altor persoane.

„Totodată, în perioada 2017-2024, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, George-Alexandru Zeriu, cu încălcarea interdicțiilor legale, ar fi efectuat, direct, activități de comerț cu animale și produse, folosindu-se de abatorul unei societăți comerciale pe care o administra în fapt.
În plus, în perioada 2019-2024, în cadrul declarațiilor anuale de avere și interese, inculpatul nu a menționat o serie de bunuri mobile achiziționate pe numele altor persoane, dar utilizate de acesta (autoutilitară Toyota Hilux, autoturism Porsche Cayenne, autoutilitară Mercedes Benz Vito, autoutilitară Ford Transit, autoturism Audi A5)”, au mai precizat anchetatorii.

La data comiterii faptelor, George Alexandru Zeriu era comisar de poliție, cu aviz de poliție judiciară în cadrul Poliției Orașului Simeria, județul Hunedoara.

Acesta va fi cercetat pentru comiterea infracțiunilor de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținere de fonduri europene (21 acte materiale), complicitate la instigare la fals intelectual, în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, fals în declarații, în formă continuată (șase acte materiale).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, George-Alexandru Zeriu trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite profesia de polițist.

În dosar sunt cercetați și alți suspecți, fiind autori sau complici la fraudare a fondurilor europene, fals intelectual sau fals informatic.

Recomanda

1 Comentariu

  1. George Alexandru Zeriu, sau pe scurt Alex cap patrat e politist spagar si ipoctrit, care fura cu amandoua mainile
    Un infractor care imbraca uniforma de politist
    cauta pe net alex zeriu sa vezi cate articole despre el gasesti prin care se arata ca e un hot corupt spagar si sarlatan care a fraudat APIA cu foarte multi bani si si-a luat 10 apartamente, doua vile, porche Cayenne si multe altele
    O sa zici bravo lui ca si-a luat, pai da, si-a luat din bani furati, spagi si coruptie

    Un politist fals este un jeg ca zeriu care fura de la apia, ia spaga de la oameni, si la amaratii care n-au bani sa i dea spaga le ia permisu si face pe induplecabilul zicandu-le sa respecte legea!
    Este spagar, ipocrit si din cate am auzit eu nici la femei nu e bun toate se plang de el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.