Povestea casei princiare Kramer din Orăștie

Orăștia, ca toate așezările cu o anumită vechime, este presărat de case cu fațade spectaculoase ce au aparținut unor familii înstărie. Pe lângă aceste, orașul poartă spre Cetățile Dacilor, mai ascunde povești interesante şi oameni minunaţi ce le-au locuit sau le-au trecut pragul. Pentru astăzi vă propun o povestea a unei clădirilor de patrimoniu din orașul cu nume de Oraș, Casa princiară Kramer din Orăștie.

Într-un total contrast cu ruina în care Casa comerciantului Ioan Vulcu din Orăștie, aflată la câteva sute de metri distanță, o altă vilă are o prezență distinctă în peisajul local își păstrează strălucirea din trecut. Căutând să aflu povestea din spatele reabilitării casei respective, într-un oraș cu potențial în ceea ce privește scoaterea la lumină a unor case cu o arhitectură pitorească, am dat de o poveste cu un început desprins parcă din poveștile Fraților Grimm – cu prințese și prinți – dar și o parte tragică. Casa a fost ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea apărând în documentele Cărții Funciare în anul 1875, când se înscrie actul de moștenire a edificiului pe numele lui Kramer Johanes, urmașul moștenitor al reginei Kremer ale cărui afaceri prospere i-au permis să-și ridice imobilul „cu meșteri foarte buni”, după cum povestește actualul proprietar.Cum meri pe strada Barițiu, mai la capăt, aproape de locul ce împarte-n două drumu ce duce cătă ieșire din Oraș. O jumătate de cale o ia cătă Costești și ailaltă cătă Zăvoi, no bine îi ăst loc dai de o casă, înainte de puntea Zăvoiului și dincolo ca casa lu Vlad, no acolo îi una casele ce-or pus pecetea deasupra mai multor generații. Pe vremurile dinaintea Unirii a impus respect prin numele proprietarilor. Imobilul fiind construit în secolul al XIX-lea apărând în documentele Cărții Funciare în anul 1875, când se înscrie actul de moștenire a edificiului pe numele lui Kramer Johanes, urmașul moștenitor al reginei Kremer.

Din punct de vedere arhitectural, imobilul a fost construit în doua etape. Într-o prima etapa în secolul XIX este ridicată o clădire cu parter și etaj, având ca fundație si parte din elevație lucrate din piatră. Partea superioară este construita în întregime din cărămidă. Acoperișul este realizat în două ape cu țiglă. Parterul era realizat din doua spații pe latura de nord, cu acces din exterior. De la est la Vest, pe fațada nordică actualul prim geam a constituit la vremea construcției, o poarta de acces similară clădirii alăturate, pe unde se pătrundea cu căruța sau caleașca. Etajul se întinde peste întregul parter, incluzând și gangul de intrare în curtea imobilului. Tot din strada, se intra și în cea de-a doua
încăpere, printr-o ușă mare. Ulterior, în 1883, printr-un contract sunt cuprinși și alți proprietari pentru parte din numerele topografice reprezentați de Marko Gyorgy născută Becsi Barbara.

În anul 1896 apar moștenitorii care sunt intabulații asupra imobilului și anume Toth Irina , Toth Zelma și Toth Luiza în calitate de nepoate a proprietarului, fiicele lui Toth Ioan. Ca mai apoi din anul 1922, cu titlu de cumpărare în favoarea lui Lici Toth căsătorită Doctor Ioan Szollosy, iar în anul 1928 imobilul este vândut și intabulat în favoarea lui Gradina Aurel si soția, Almorean Cornelia. La Gradina Aurel o să mă opresc o țîră. Domnul croitor Gradina preten bun o fost cu deregiutorul de la vremea aia a Liceului Aurel Vlaicu. No și umbla vorba-n târg, cum o rămas și acum că o făcut avere din astă pretenie. Pe cinstită muncă, drept îi, da cu oțîră de sprijin era croitorul preferat al elevilor și al internatului. Azi am zice trafic de influență, da nu mai zîcem că o fo.
Venit-o fuga și roșia ciumă si-n baza Decretului no.92 din 20 aprilie 1950 imobilul a fost înregistrat cu numărul 553 din 24 noiembrie 1955, ca urmare a naționalizării și se intabulează cu drept definitiv în favoarea Sfatului Popular al orașului Orăștie – respectiv întreprinderea de Localuri si Locuințe – sector Orăștie.

Tot în anul 1955, în baza Deciziei Sfatului Popular Orăștie, câte 270 stânjeni se intabulează dreptul de folosință veșnică, condiționat de construirea casei în favoarea lui I. C., T. E și O. G. După naționalizare, clădirea trece în folosința Procuraturii Locale, la parter activând instituția procuraturii, iar la etaj era locuința procurorului-șef destinație ce o are pana la data reorganizării administrativ-teritoriale din , după care clădirea este atribuită diferitelor sedii de organizații. Una dintre povestirile mai puțin plăcute legate de acest loc este și acea din „timpul Filoxerei”. Unul dintre argații procurorului comunist era și portarul, om plin de bun simț dealtfel, iar acesta avea o mândrețe de fată, însă aceasta s-a infectat și a murit. Și cine nu a simțit durerea pierderii mai bine să tacă.

Când un părinte moare, iți pierzi trecutul; când moare un copil, iți pierzi viitorul pierzi inocența surâsului său, pierzi puritatea gândurilor și a sentimentelor sale, pierzi speranța, visurile, așteptările…. Se spune ca durerea unui părinte într-o astfel de situație nu poate fi măsurată. În acele momente o parte din el a murit acea parte, a plecat pentru totdeauna. Bietul om își găsise alinarea în alcool, doar, doar i s-o alina singurătatea profundă. Mă opresc și la acea vreme, anul 1968, cu nu aș face-o! O parte a copilărie mele, ca a multora dintre voi am petrecut-o în acea clădire, acolo fiind Grădinița „Vidra”. Și câte amintiri nu-mi vin despre acele vremi. Vă scriu doar una: „Era înaintea anului nou, nu mai stau să mă gândesc în ce an, oricum prin 1968-69 (pe vremea aia serbam Crăciunul acasă și la secret) la grădiniță trebuia să vină Moș Gerilă (copia roșie al lui Moș Crăciun). Eu, ochelarist și zbenguit ca azi, mi-am spart a nu știu câta pereche de ochelari. Acum era cuminte, de era întuneric în fața ochilor.
Vine Moș Gerilă cu IMS-ul Vidrei să ne aducă daruri, când intră în sala ce-l aștepta cu ardoare, scapă sacul din spate și se uită țintă la mine. Aud un glas nervos «Daneee, iar ai spart ochelarii!?», m-am făcut din mic ce eram mai mic, era TATA. Odată cu realizarea noului corp de clădire, construindu-se sunt închise accesele de pe fata nordică, realizându-se între cele doua spatii și o terasă de intrare. După anii ’70 se blochează intrarea din exterior a corpului nou, accesul fiind făcut prin curte, pe latura de est a clădirii. Bine că s-o dus și vremea aia iar clădirea este retrocedată și intabulată în favoarea lui Crețu Elisaveta Eleonora, care la rândul sau o înstrăinează, prin act de vânzare-cumpărare. În momentul de față, proprietarul revine asupra deschiderilor de pe fațada nordică cu accesele din exterior al primului corp realizează astfel prin retragere în interior fără sa fie afectat spațiul domeniului public.

Casa Vulcu, Casa Branga, Casa Kramer sunt clădiri cu povești multe. Însă, mai există în Orăștie un număr mare de case, ascunse de ochiul vizitatorului de cele mai multe ori, cum ar fi Casa Demian, Casa Farago, Casa Ardelean, Casa Sechi, case foarte bine conservate însă poate prea puțin cunoscute. Toate aceste case au fost la timpul lor adevărate reşedinţe pline de fast şi somptuozitate, iar unele dintre ele păstrează atmosfera vremii până în zilele noastre.