Amira Iasmina Abugararah are doar 18 ani și o poveste care poate fi dată ca exemplu adolescenților aflați la început de drum.
Recent, a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Harvard-ul a primit-o cu brațele deschise, urmând să-i asigure toate condițiile de trai pe perioada studiilor. Asta, pentru că filosofia universității este să atragă și să formeze oameni excepționali, iar Amira este o elevă excepțională.
S-a născut într-o familie modestă, din Vulcan, oraș în care a absolvit gimnaziul și trei ani de liceu, la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”. Tatăl fetei este de origine arabă, din Fâșia Gaza, fiind venit la studii în România, la Facultatea de Medicină din Timișoara. Numele Amira l-a primit de la mama sa, provine din limba arabă și înseamnă „prințesă”. Deoarece micuța a venit greu pe lume, părinții au considerat-o cel mai mare dar de la Dumnezeu.
Anul trecut, vulcăneanca a obținut o bursă în SUA, printr-un program (Future Leaders Exchange – FLEX) care le oferă tinerilor cu abilități ieșite din comun posibilitatea să studieze și să se formeze ca viitori lideri ai generației lor. Concurența la obținerea bursei FLEX a fost mare. Aproape 2.000 de copii din România s-au înscris în competiție și doar 30 au beneficiat de această oportunitate, printre care și Amira, susține mama fetei.
„Acum se află în SUA cu o bursă obținută în august 2023 prin programul FLEX. Acolo urmează cursurile clasei a XII-a. În liceu a avut rezultate foarte bune, a absolvit clasa a XI-a cu media 9,81. A fost bursieră în anii de liceu și în gimnaziu. Este un elev strălucit și cuminte. Având în vedere că am crescut-o singură de la vârsta de cinci ani, eu fiind divorțată de tatăl ei, a fost un copil foarte responsabil și cuminte.
Din 2000 de copii la nivel național au mai rămas 30. E meritul ei pentru că ea s-a ocupat de toate formalitățile. Plecarea în State a presupus diferite vaccinuri, foi matricole etc.. Dacă te zbați totul e posibil”, a spus Flori Abugararah, mama Amirei.
Mama adolescentei este de părere că succesul pe care-l are Amira se datorează și faptului că s-a implicat în activități extrașcolare. Acestea au fost punctele forte ale elevei din Vulcan, atunci când a optat pentru bursa FLEX, dar și pentru Universitatea Harvard.
Amira a făcut voluntariat la Crucea Roșie, a făcut sport de performanță și a devenit președinta Consiliului Județean al Elevilor din județul Hunedoara.
„S-a implicat în tot felul de activități extra-școlare încă de dinainte să știe că vrea să obțină bursa din State. Programul cu care a plecat îți cere să ai abilități extrașcolare. Trebuie să ai empatie față de oameni, să ai și alte preocupări care să te determine să faci și alte lucruri decât cele prevăzute în programele școlare.
A fost voluntar la Crucea Roșie mulți ani, a participat la activitățile lor. Face karate de performanță, taekwondo, a fost la concursuri naționale, unde a câștigat medalii. A fost foarte atașată de echipa de la Petroșani, condusă de Ionuț Lascău, un om deosebit care i-a discipliniat pe copii. În calitate de președintă a Consiliului Județean al Elevilor a participat la mai multe dezbateri pe diverse teme, a organizat conferințe cu copiii de la nivel județean și național”, a explicat mama fetei.
Admiterea la Harvard a venit ca o încununare a autodisciplinei Amirei și a conștiinței sale de copil care a știut să facă alegeri frumoase. Alegeri care, într-un final, i-au adus acest succes.
„În noaptea în care am aflat că a fost admisă la Harvard, mi-a mulțumit că am lăsat-o să-și decidă drumul în viață și nu am îngrădit-o. Asta mi-a spus: «Îți multumesc că mi-ai dat aripi să zbor», a mărturisit Flori Abugararah.
Amira Abugararah va urma cursurile facultății de Știinșe Politice a Universității Harvard.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.