Primarul Iulius Bedea a fost demis de la conducerea organizației PSD Simeria și a fost suspendat din partid pe o perioadă de șase luni. Decizia a fost luată de conducerea județeană a partidului. Deputatul Ilie Toma a fost desemnat președinte interimar al organizației de la Simeria.
„Având în vedere evenimentele petrecute în cursul zilei de 8 noiembrie 2023, în sediul Primăriei Orașului Simeria, mediatizate pe rețelele sociale și în mass-media, analizând comportamentul inadecvat al primarului Iulius Gelu Bedea, BPJ al PSD Hunedoara a decis suspendarea calității de membru PSD a domnului Iulius Gelu Bedea pe o perioadă de șase luni și schimbarea sa din funcția de președinte al Organizației Locale a PSD Simeria. În funcția de președinte interimar a fost numit domnul deputat Ilie Toma, vicepreședinte al Organizației Județene a PSD Hunedoara.
Partidul Social Democrat nu admite derapaje de genul celor la care a asistat întreaga opinie publică. Avem convingerea că aleșii au datoria de a se preocupa în mod deosebit de bunăstarea comunității și de crearea unui cadru social echilibrat prin dialog deschis și implicare activă. De asemenea, interesele cetățenilor sunt mai presus de orice alte interese, iar PSD rămâne angajat în demersul de a susține dezvoltarea orașului Simeria”, a transmis PSD Hunedoara.
Iulius Bedea a fost filmat în timp ce încerca să-l evacueze forțat din birou pe consilierul juridic Dan Terteci. Imaginile cu edilul Simeriei, în timp ce trage de masa angajatului și țipă la el, au fost publicate pe rețelele de socializare.
Citește și asta: Scene incredibile la Primăria Simeria. Edilul orașului pare a fi scăpat de sub control (VIDEO)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.