O nouă acțiune de protest va avea loc în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României, între orele 13.00 și 16.00.
Revendicările vizează Legea pensiilor. Protestul se intitulează „Aşa nu se mai poate”.
Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, la care se vor alătura şi alte categorii socioprofesionale.
„Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva va susţine vineri, 25 octombrie 2024, în intervalul orar 13.00 – 16.00, alături de feroviari, militari, mineri, poliţişti, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii socioprofesionale, personal activ, rezervişti şi pensionari din cadrul Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, o amplă acţiune de protest în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României.
Protestul reprezintă, în fapt, o continuare a mitingului desfăşurat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în data de 26 septembrie 2024, la care au participat, de asemenea, organizaţiile sindicale din cadrul Confederaţiei Meridian”, au transmis organizatorii.
Aceştia cer modificarea în regim de urgenţă a Legii 360/2023 – privind sistemul public de pensii, care a abrogat din Statutul personalului silvic (OUG 59/2000) încadrarea în condiţii speciale (fosta grupă I) a locurilor de muncă pentru personalul silvic, anunță Adevărul.
Sunt afectaţi cei care desfăşoară activităţi de paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole, a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri.
„Silvicultorii din România îşi exprimă profunda nemulţumire şi revolta cu privire la această nedreptate, creată unei întregi categorii profesionale, prin noua Lege a pensiilor.
Pentru eliminarea acestei inechităţi, care afectează astăzi peste 20.000 de silvicultori activi, în condiţiile în care din 2019 şi până în prezent, condiţiile de muncă în domeniul forestier nu s-au îmbunătăţit cu nimic şi, cu atât mai mult, nu s-au normalizat”, au mai transmis silvicultorii.
„Activităţile din silvicultură presupun efort fizic deosebit, desfăşurat în condiţii de teren accidentat, condiţii atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiţii vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale urşilor şi ale altor animale sălbatice, precum şi numeroase atacuri ale infractorilor surprinşi în pădure), care de multe ori, pun viaţa personalului silvic în pericol;
Activitatea de pază a pădurilor se desfăşoară adesea în condiţii extreme de risc, iar în ultimii ani, 6 pădurari au fost ucişi şi peste 750 de silvicultori au devenit victime ale agresorilor surprinşi în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn, ori se aflau la braconaj;
Din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranţa medie de viaţă în silvicultură nu depăşeşte vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranţă de viaţă din Uniunea Europeană, în condiţiile în care, vârsta standard de pensionare este 65 ani”.
Stoparea urgentă şi retragerea Proiectului de Lege privind Codul Silvic de la Parlament
Silvicultorii cer, de asemenea, stoparea urgentă şi retragerea Proiectului de Lege privind Codul Silvic de la Parlament, pe care îl consideră „periculos pentru sectorul silvic, şi care, dacă va fi votat de Camera Deputaţilor în forma adoptată de către Senat, va produce deservicii majore gestionării durabile a pădurilor, va afecta considerabil bugetul naţional, va conduce la politizarea personalului silvic şi a administraţiei silvice şi, cel mai grav, va favoriza distrugerea pădurilor României”.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.