
Conducerea organizaţiei judeţene Hunedoara a Partidului Social Democrat (PSD) a depus sâmbătă, la Biroul Electoral Judeţean, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din acest an.
PSD Hunedoara a depus la BEJ o listă de 32.760 de semnături, potrivit datelor comunicate de conducerea filialei judeţene. Primul loc la Camera Deputaţilor fiind ocupat de ministrul Familiei, Natalia Intotero, iar la Senat de actualul senator Cristian Resmeriţă.
„Sunt cele mai bune liste de candidaţi pe care un partid din judeţul Hunedoara le poate depune la alegerile parlamentare. Mă bazez pe calitatea oamenilor care sunt pe liste, de la primul la ultimul loc, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Sunt oameni care îşi fac datoria faţă de cetăţeni şi am convingerea că vom câştiga alegerile cu un scor foarte bun”, a declarat preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Potrivit acestuia, la alegerile parlamentare PSD Hunedoara şi-a propus să câştige patru locuri de deputat şi două de senator. Lista de candidaţi pentru Senat este deschisă de actualul senator Cristian Resmeriţă, urmat de Maria Ştefănie, inspector şcolar general, medicul Valeria Filimon, Casian Pavel Niţulescu, secretar de stat, şi Petru Lobonţ, directorul Oficiului de Cadastru Hunedoara.
Lista PSD Hunedoara pentru Senat:
- Cristian Resmeriţă
- Maria Ştefănie
- Valeria Filimon
- Pavel Cristian Niţulescu
- Petru Lobonţ.
La Camera Deputaţilor, primul loc este ocupat de ministrul Familiei, Natalia Elena Intotero, urmată de către deputatul Ilie Toma şi deputatul Viorel Sălan, apoi de Benianim Coţan, antreprenor local, Sorina Cobori, profesor, Emil Mariş Stoica, medic, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Luminiţa Hurgoiu, profesor, şi Rodica Dimulescu, profesor.
Lista pentru Camera Deputaţilor:
- Natalia Intotero
- Ilie Toma
- Viorel Sălan
- Beniamin Coţan
- Sorina Cobor
- Emil Mariş Stoica
- Luminița Hurgoiu
- Rodica Dimulescu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.