
Irinel Faur este în cărți pentru postul de viceprimar al Devei. Mâna dreaptă a regimului Oancea e pe cale să devină caimacanul primarului Lucian Rus. Nimeni nu-l vrea la butoane, probabil nici doamna Vetuţa, dar dânsa le bagă mortu-n casă, așa, mai mult ca să arate lumii cine-i șefa.
Alegerile din 9 iunie 2024 ar cam trebui să se încheie și la Primăria Deva. Pentru asta e nevoie să fie aleși cei doi viceprimari, eveniment ce ar putea să se comită în ședința ordinară a Consiliului local din 30 ianuarie 2025. Nu a fost anunțat un proiect în acest sens pe ordinea de zi, dar nici tergiversările nu mai pot continua fără să duhnească a neseriozitate.
Potrivit alianțelor de la Centru, primarul Lucian Rus are de făcut o majoritate politică locală cu PSD, PNL și UDMR. Din informațiile noastre, PSD va merge cu Sorin Lavu pentru postul de viceprimar. Aici nu sunt discuții. Cel de al doilea vice va fi dat de liberali, iar jocurile sunt făcute pentru Irinel Faur, președinte interimar al PNL Deva.
Desemnarea lui Faur este o aroganță a doamnei Vetuța Stănescu la adresa electoratului care a votat masiv împotriva găștii lui Oancea.
Cunoscut ca „pușculiță” a vechiului regim, fostul director SPIGM Deva are de dat socoteală pentru învârtelile din ultimii șapte ani, timp în care a tocat peste 40 de milioane de lei (8 milioane Euro) doar prin cumpărături directe, multe dintre ele făcute clientelar, după cum s-a tot scris în presă și prin rapoartele auditorilor.
Începând cu anul 2018, sub bagheta magică a directorului Faur au fost trecute cele mai importante obiective din oraș: Cetatea, Casa de Cultură, Stadionul Municipal, Aqualand-ul, ștrandul, locurile de joacă pentru copii, bazele sportive și recreative, parcurile și zonele verzi. Administrarea lor s-a lăsat cu zeci de afaceri scandaloase care au dus într-un final la debarcarea liberalilor de la conducerea orașului.
Aflat pe picior de plecare, primarul Florin Oancea a comandat un control la SPIGM, finalizat cu „albirea” lui Irinel. Cearta celor doi, reală sau jucată de ochii lumii, a prins atât de bine, încât nimeni nu mai pune acum la îndoială rezultatul controlului. Dom’ director Irinel a ieșit curat ca lacrima.
Doar golăniile cu pavajul de pe centru mai rânjesc neîngropate din dulapul cu schelete. Despre ele a vorbit actualul primar, Lucian Rus, la începutul acestui an (6 ianuarie), într-o emisiune difuzată la Antena 3 Deva.
„A fost un audit comandat de fostul primar, s-a finalizat acel audit – n-au fost probleme pe acel audit, însă avem o problemă pe Curtea de Conturi. Acolo va trebui să luăm o măsură și vom începe în ianuarie cu inventarierea pe parte de pavaj. Pavajul a fost scos din zona centrului vechi în momentul reabilitării, iar diferențele de gestiune fizică și faptică sunt foarte mari. Am discutat de mai multe ori cu directorul de la Curtea de Conturi, facem partea de inventariere și atunci vom vedea bilanțul. Sperăm ca până la sfârșitul lunii ianuarie să avem o soluționare”, spune primarul Rus.
Devenii au sesizat și fără o hârtie oficială de la „Conturi”că la SPIGM s-au făcut învârteli. Votul din vara anului trecut tocmai despre asta vorbește. Să insiști cu Irinel Faur pentru postul de viceprimar este o insultă adusă devenilor, partenerilor de coaliție și colegilor de partid aleși pe listele PNL în Deva. Liberalii au patru oameni în Consiliul local și oricare din ceilalți trei e de preferat celui care și-a câștigat reputația de trădător. Trebuie să ai mult tupeu ca să le bagi mortul în casă tuturor. De fapt, tupeul e cam tot ce i-a mai rămas șefei PNL Hunedoara.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.