Răsturnare de situație în cazul asasinatului cu bombă de la Arad

Răsturnare de situație în cazul asasinatului cu bombă de la Arad

Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul celor doi presupuşi complici ai femeii, Bogdan Adrian Horodincă şi Sebastian Ilie Bulbuc.
Iniţial, pe 24 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, cererea procurorilor de arestare preventivă a celor trei, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive.
Parchetul a atacat decizia, iar miercuri Instanţa supremă a admis contestaţia procurorilor, decizia fiind definitivă.
Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Principala pistă a anchetei se referă la un asasinat la comandă.
Parchetul General susţine că atentatul a fost comandat de fiica milionarului şi pus în aplicare de cei doi complici ai femeii.
Astfel, conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.
Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.
„În fapt, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept – şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06,59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, transmitea Parchetul General într-un comunicat de presă.
Procurorii susţin că Laura Bîlcea ar fi pus la cale uciderea milionarului, deoarece acesta intenţiona să-şi lase averea nepoţilor şi fostului soţ al femeii.
Concret, spun anchetatorii, Ioan Crişan era nemulţumit de faptul că Laura Bîlcea, mamă a doi copii, nu desfăşura nicio activitate care să-i aducă venituri constante, deşi are calitatea de avocat. Preocupat de viitorul afacerilor sale, în contextul înaintării sale în vârstă, el nu se putea baza pe fiica sa în vederea preluării conducerii firmelor sale. În aceste condiţii, el şi-a exprimat ideea de a-l contacta pe fostul său ginere, căruia să-i propună să preia treptat conducerea afacerilor, pentru a asigura viitorul nepoţilor săi, de care era foarte ataşat.
Procurorii consideră că această informaţie era de natură să-i producă Laurei Bîlcea un puternic sentiment de frustrare, în condiţiile în care relaţia cu fostul soţ se încheiase cu stări conflictuale.
După decesul milionarului, Laura Bîlcea a retras din contul bancar aparţinând defunctului aproximativ 100.000 de euro şi a pus în vânzare trei imobile.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.