Răvașele toamnei de la Geoagiu – „Peștera lui Kún”

Dacă am început săptămâna trecută să vorbim despre frumusețea naturii și despre potecile care străbat colinele și pădurile din împrejurimile Geoagiului, zilele, fără zăduful verii, de toamna pot devenii momentul perfect de lăsat grijile acasă și de pornit într-o drumeție.

Voi încerca să vă por nu doar pe drumurile și potecile  din inima naturii, ci și prin satele vechi ale Geoagiului, unde istoria și oamenii locului sunt la superlativ. Așa că iată continuarea de traseului pentru o drumeție de toamnă târzie.

Cum spuneam din Orăștie la Geoagiu, cale de vreo 13 Km., puteți ajunge fie cu un mijloc de transport în comun, fie cu mașina proprie. După ce ați ajuns în centrul orașului vă urmați călătoria, cu mașina sau per pedes apostolorum spre Geoagiu Băi.

Trecem de fotele prăvălii ale lui Szente Árpád și Rafael David, cea din urmă transformată, prin anii 1950, în azil de bătrâni. După ce ați trecut de centrul pentru vârstnici în partea de NV (o luați la dreapta) a localităţii, vă pregătiți bastoanele de călătorie și luați „în piept” costișa „Dealului Natău” ce nu sunt greu de urcat, la pas domol în vreo 10 minute veți zării  locul numit „Piatra lui Gotar”, stană singuratecă de calcar și travertin, se zărește dintre vegetația ce crește după regulile naturii, netulburată de edilitate. În „Piatra lui Gotar”, lungă de 70-80 m și înaltă de 5-7 m, se deschid câteva grote. Despre una dintre ele vă stă mărturie și drumeția consemnată aici, pentru astăzi mă viu rezuma la „Peștera lui Kún ”.

Cândva la Geoagiu, înființat cu banii și din dorința baronului Kún Kocsárd, un MUZEU AL RELIGVELOR azi cei mai tineri locuitori ai zonei nici nu-i mai cunosc locul, buldozerele comuniste l-au readus la forma inițială, „loc pentru viitoare constricții”. Groful Kún a realizat importanta „cioburilor” găsite în zonă și dorit ca artefactele să poată fi văzute la ele acasă.

Tot Kocsárd, în 1887, și-a donat moşia şi cele două case de la Geoagiu (care valora un sfert de milion de forinți) societății EMKE, asociația culturală a maghiarilor din Ardeal. Pe această moșie, cu un teren de peste 200 de ha, a fost înființată o școală agricolă dorind ca elevii, de toate etniile, aduşi aici, să înveţe la o şcoală economică, unde puteau să-şi însuşească conducerea unei gospodării, astfel ca de pe pământ puţin să producă mai mult.

În această peșteră au fost găsite, cu ocazia încercării de amenajare a criptei lui Kocsárd, în 1876, o serie de fragmente ceramice şi piese litice încadrabile culturilor Coțofeni şi Wietenberg. Între acestea s-a aflat și un fragment din lădița unui car miniatural din lut, aparținând, după decor, ceramicii Wietenberg. Arheologii zic că-n „cercetările ulterioare în acest loc, doar sumare, nu au mai oferit alte elemente ale artefactelor aflate în discuția noastră.” , pot imaginile de mai jos să le schimbe optica?

Îi asigur că le vor găsii acolo unde le-am găsit noi.

Un ochi râde unul plânge

Toamna, ăst anotimp cu o mie de culori. Este de prisos să îți descriu câtă liniște am găsit în aceste locuri și câte culori superbe ne-a dăruit toamna și Cerul. Dar sigur nu e de prisos să îți spun că, dacă vrei să alegi un loc unde toamna e splendidă, zona montană este fără doar și poate, alegerea perfectă. Cu siguranță drumețiile de toamnă, chiar dacă mai scurte și ne înfofolesc, ne încântă mai tare din punct de vedere cromatic, tablourile și peisajele măiastra cu pădurile și codrii aurii, roșii sau ruginii fiind adevărată hrană pentru sufletele noastre ce poftesc mereu la tot ceea ce este frumos, natural, idilic, firesc. E vremea în care muzica lui Alifantis pe versurile lui Nichita Stănescu melancolic mă bine dispun, e anotimpul pe care aș vrea să-l descriu în cuvinte ca un Topârceanu…, așa că-mi râde sufletul și-mi cântă inima!

Însoțitorul meu îmi vorbește despre „cum ar fi să fie dacă implicarea edilității din Geoagiu ar fi măcar pe sfert din cât face MEȘTERUL NATURĂ, ar fi drumuri de acces ce la rândul lor vor aduce vizitatori. Turiști ce pot aduce un aport substanțial la venitul bugetului local. Mai spune că turismul la Geoagiu Băi este „sortit”, odată ajuns la tratament – deșii stațiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi este deschisă tot timpul anului fiind clasificată ca stațiune turistică de interes național – la plimbări scurte, rutinale, fără să aibă posibilitatea de a face scurte excursii măcar în zonele limitrofe ale acesteia și sunt multe, fără cinematograf ori spectacole, fără biblioteci sau alt mod în care să alungi plictiseala de după tratament.

De aici turiștii ar putea vizita în excursii mai lungi câteva centre culturale emblematice, de exemplu complexul dacic de la Sarmizegetusa, muzee de arta si folclor, orașele Orăștie, Deva, Hunedoara, Hațeg, Alba Iulia sau Sibiu. Stațiunea ar putea fi punctul de plecare pentru a descoperi frumusețea inegalabilă a Munților Apuseni. Sau în scurte ieșiri spre Cigmăul lui Ioan Budai Deleanu, Castrul Roman din același Cigmău, Drumul roman, Peșterile despre care scrii, Rotonda și Biserica Reformată de la Geoagiu, Cariera de piatră deschisă și exploatată de romani, și multe altele. Îmi vei zice că sunt și în Băi câteva lucruri de văzut Băile Termale Romane. Rezervația naturală a Apelor termale, Cascada,  Drumul roman, din care o porțiune este deosebit de bine conservată în paralel cu drumul ce leagă stațiunea Geoagiu-Băi de cătunul Poienari. Da, sunt! Însă cine să conducă vizitatorul venit aici? Te rog să nu-mi amintești de punctul turistic și explicațiile primite de acolo, din nefericire pentru noi doi am citit mai mult și despre asta mai bine zic pas.”, îi dau derapate și mai înscriu la capitolul „unul plânge” o necesitate. Cum necesitate rămâne o investigarea sistematică a perimetrului prin cercetări arheologice.

În următoarea postare voi povesti despre un alt loc fain de drumeție, până atunci vă zâc:

Să vă umble bine tătă vremea, zîle faine și trai bun!