Răvașele toamnei de la Geoagiu – „Peștera Șolomonarului”

Începutul ăstei toamne însorite este timpul ideal pentru drumeții scurte în natură. Culorile schimbătoare ale pădurilor creează peisaje spectaculoase, iar Valea Geoagiului oferă numeroase destinații pitorești perfecte pentru călătorii de toamnă.

De sunteți prin zona Orăștiei-Geoagiu „o două” propuneri pentru scurte sau mai lungi escapade și locuri unde te poți bucura de peisajele autumnale, de „o țâră” de aventură dar și poveștile – cu mult sâmbure de adevăr – istoriei locurilor.

Din Orăștie la Geoagiu, cale de vreo 13 Km., puteți ajunge fie cu un mijloc de transport în comun, fie cu mașina proprie. După ce ați ajuns în centrul orașului vă urmați călătoria, cu mașina sau per pedes apostolorum spre Geoagiu Băi. După ce ați trecut de centrul pentru vârstnici în partea de NV (o luați la drepta) a localităţii, vă pregătiți bastoanele de călătorie și luați „în piept” costișa „Dealului Natău” ce nu sunt greu de urcat, la pas domol în vreo 10 minute veți zării  locul numit „Piatra lui Gotar”, stană singuratecă de calcar şi travertin, se zărește dintre vegetația ce crește după regulile naturii, netulburată de edilitate. În „Piatra lui Gotar”, lungă de 70-80 m şi înaltă de 5-7 m, se deschid câteva grote. Despre una dintre ele vă stă mărturie și drumeția consemnată aici, pentru astăzi mă viu rezuma la „Peștera Șolomonarului”.

Însă până să urcăm la peșteră haideți să discutăm despre istoria locului, fiindcă întreaga zonă a Ținutului Orăștiei poartă amprenta așezărilor timpurii, descoperirile arheologice din siturile de la  „Orăștie-Dealul Pemilor”, „Hunedoara-Judecătorie”, „Alba Iulia-Lumea Nouă”, „Pianul de Jos” sau „Cluj-Napoca” arată că la baza/înaintea culturii Petrești sunt stratigrafii/timpi ai culturii „Turdașului târziu” ce așază locuirea zonei undeva între mileniile V și III î.Hr., despre cercetările arheologice vă rog să nu mă credeți pe cuvânt și faceți-vă propria părere lecturând cercetările reliefate în lucrările Sofiei Torma, F.W. Schuster, M. Roska, A. László, Gh. Lazarovici, Sabin Luca, Zeno Pinter și mulți alții.

În Repertoriul Arheologic Naţional, la Cod RAN 89570.03, găsim situl arheologic localizat aproximativ prin comparare „Peştera de sub stâncă” de la „Piatra lui Gotar” este trecută în categoria locuire de tip-așezare din Eneolitic târziu  neprecizată cu continuitate în Epoca bronzului „Wietenberg”, așa că nu-i de mirare dacă în umblarea pe platoul cercetat, pe urcușul spre peșteri sau în interiorul veți găsi, scoase la lumină  de animalele ce-și au vizuinile în subteranele necercetate încă, cioburi de vase, oase de animale și alte relicve. De le găsiți vă amintesc că locul lor este la muzee pentru a fi cercetare, și apoi expuse publicului larg, nu la dumneavoastră acasă. Șolomonarii învățau oamenii să fie drepți și buni.

Peștera Șolomonarului

După un urcuș anevoios, împreună cu nea Relu, ajungem la locul primei noastre destinații, întorcând privirea se vede panorama orașului în culorile începutului de toamnă, ne tragem sufletul și nenea Relu începe a-mi povestii despre Șolomonarul întâlnit de ei, copiii din localitate, cu multă vreme în urmă pe aici.

Legendele sunt spectaculoase iar cele legate de șolomonari sau zgrimințieși sunt de sute de ani crezute de locuitorii zonei. Ele spun că șolomonarii erau inițiați la școlile de solomonărie în astrologie, prezicerea viitorului, dar mai ales în stăpânirea tuturor fenomenelor meteorologice, venind de pe Tărâmul Celălalt.

Unii îi alătură pe șolomonari vechilor preoți asceții ce călătoreau prin nori sau umblători prin fum, cei care săgetau norii spre a opri balaurii furtunilor, se pare că trăiesc pe jumătate în legendă, pe jumătate în realitatea cotidiană a satului românesc, trăind în vama trecerii dintre lumi, dintre aceasta şi cealaltă, unde lumile comunică ei aparținându-le amândurora. Sunt bine-cunoscuți în credinţele populare locale, iar legendele îi pun în legătură cu duhurile, atribuindu-le puteri supranaturale precum îmblânzirea şi călărirea balaurilor, ascensiunile cereşti, impunerea voinţei asupra fenomenelor meteorologice (mai ales grindina şi furtuna) sau harul vindecării.

„Îmi amintesc, de parcă-l văd și acum, de șolomonarul bătrân cu o barbă mare alba, îmbrăcat într-o haină lungă cenușie, cu opinci în picioare și având pe umăr o traistă mare și care se vedea o forma unei cărți, la piept o amuletă, iar în mână o boată mare de aproape doi metri.

Copii fiind, am fugit repede spre el, s-a oprit și ne-a spus să fim buni unii cu alții, să ascultăm părinții, să îndrăgim toată natura de la iarbă la jivine și-n mod special să ne rugăm.”, spunea nenea Relu.

Odihnindu-ne pe o treaptă cioplită-n stânca peșterii ce pare un pat de piatră cu căpătâi ce are deasupra lui  ceva ce pare un altar, nenea Relu continuă; „Se povestește că prin anii ’98, prin Uricani a mai trecut un solomonar, dar de această data era tânăr, îmbrăcat în trai simplu tradițional și cu o haină lungă alba, avea părul lung, negru și împletit în codițe, purtându-și pe umeri traista și pe piept amuleta, iar în mână având o boata simplă ciobănească. Venea dinspre Petroșani pe jos, continuându-și drumul spre Câmpu lui Neag. S-a oprit pentru odihnă la capătul orașului unde câțiva localnici, aflați prin zonă am stat de vorbă cu el. Le-a povestit că este doar un tânăr ucenic aflat în căutarea sinelui, treabă pe care tineri fiind nu am înțeles-o. Ce ia uimit a fost faptul că el a mers doar pe jos, refuzând mijloacele auto de transport, tren sau autobuze, nu a vrut să ne spună de unde a venit și încotro merge, refuzând chiar și un măr pe care i l-au oferit, spunând că are tot ce-i trebuie. A plecat spunând că trebuie să mai caute, lăsându-ne să privim acel alb imaculat al straielor cum se depărtează de noi. Ulterior am aflat că ar mai fi poposit în Câmpușel și a dormit lângă focul de la una din tabarele de speologie ce se desfășurau în aceea perioadă.”, zice nea Relu.

…

Despre peștera din dreapta, locul unde a fost depus spre odihnă veșnică – omul ce a făcut din banii să-i trei școli agricole, școlii din Geoagiu donându-i propui teren din localitate.  un teren de peste 200 de ha., dorind ca elevii să înveţe, să-şi însuşească conducerea unei gospodării, astfel ca de pe pământ puţin să producă mai mult – Kún  Kocsárd, descendent al neamului Gotar, într-un următor articol.

Până atunci vă dorim toamnă frumoasă și drumuri line!