Lucrările de restaurare și conservare a Cetății Orăştiei, făcute din fonduri europene în valoare de circa cinci milioane de euro, sunt aproape de finalizare. Starea avansată de degradare făcea ca monumentul istoric să nu poată fi utilizat în niciun fel. Astăzi, edificiul a fost aproape în totalitate restaurat, consolidat și conservat, astfel încât Cetatea Orăștiei să redevină un punct de atracție turistic al întregii regiuni.
Fortificația medievală de la Orăștie, astăzi aflată în zona centrală a orașului, a fost construită pe un spațiu relativ restrâns, iar în interiorul incintei sale protejează trei edificii de cult: rotonda, descoperită arheologic, biserica reformată (inițial biserică parohială catolică, ridicată în a doua jumătate a secolului XIII) și biserica luterană, mai nouă (cca. 1800).
Proiectul a prevăzut și continuarea studierii istorice a Cetății, începută în anul 1991, iar rezultatele primelor campanii au adus noi elemente de datare a cetății. O primă fortificație cu val de pământ și palisadă pare să fi existat în secolele XI-XII, aceasta fiind adaptată cerințelor unei curți senioriale la sfârșitul secolului al XII-lea. Abia într-o a doua fază – pe parcursul secolului XIV, se ridică cetatea din piatră, cu turn de poartă rectangular pe latura de vest și turnuri rectangulare pe laturile lungi, de sud și nord. Într-o a treia etapă (mijlocul secolului XVI), poarta veche de vest a fost înlocuită cu una mai bine fortificată (și protejată de o barbacană) pe latura de nord.
Astăzi, Cetatea Orăștiei” este aproape de a reintra în circuitul turistic, cu ajutorul fondurilor europene. Lucrările fiind începute la final de septembrie 2021. Au fost făcute cercetări arheologice în incinta cetății, s-au montat schelele pentru restaurarea exterioară a zidurilor cetății, s-au făcut consolidări prin injectare a suprastructurii zidurilor, s-au decopertat zidurile în vederea completării și aducerii la cota inițială, s-a realizat sistematizarea în incinta cetății, s-a analizat soluția de dirijare a apelor pluviale în conformitate cu modificarea nivelului de călcare și a descoperirilor arheologice.
Fiind scoase la lumină șanțul de apă al cetății , ce coboară până la 4,10 m de la actualul nivel de călcare. Șanțul avea în acest loc o deschidere de Cetatea Orăștie: colțul de nord-est și turnul circular uitat cca 10 m, iar în porțiunea cea mai adâncă au putut fi observate urmele unor gropi de stâlpi de lemn, plasate pe două șiruri paralele, la cca 2 m unul de celălalt, aliniate perpendicular pe traiectul secțiunii, cu rolul probabil de a întări taluzurile șanțului de apărare. Șanțul este reprezentat mai lat decât în realitate, iar Pârâul Morii, din care este aprovizionat cu apă șanțul, este confundat cu Mureșul „maros flus”.
Totodată au fost puse în valoare, putând fi văzute și descoperirile recente, cum sunt:
Turnul circular din curtea fostului colegiu reformat Kún. Turnul exista și era plasat exact pe colțul cetății, fiind notat în documente vremii de la 1703, din care se deduce că nu a fost demolat, precum alte elemente de fortificație. În plus, este foarte bine surprins șanțul de apărare.
Și Barbacana Porţii de Nord a Cetăţii
Proiectul inițial, având valoare de circa 22,5 milioane de lei, a prevăzut, printre altele, restaurarea, conservarea şi consolidarea Cetăţii Orăştiei, lucrări de reconstituire sau reîntregire a zidurilor şi turnurilor, dar şi amenajări exterioare, cum ar pavaje, alei şi mobilier urban. În proiect mai este prevăzută realizarea iluminatului în zona cetăţii şi a circuitului de vizitare, toate completate cu o reţea de infrastructură pentru apă şi canalizare, este aproape de final.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.