Restituiri istorice – Cetatea Devei, dăinuire de peste 755 de ani (2)

Vă propuneam în articolul anterior două din douăzeci de pagini despre istoria Cetății Devei pentru liniștea priviri de ansamblu și a minții. Monument istoric și de arhitectură laică, Cetatea medievală a Devei a fost construită, după cum se vedea în articolul anterior, la mijlocul secolului al XIII-lea pe Dealul Cetății, un con vulcanic format din andezite neogene cu înălțimea de 378 m în locul în care Mureșul formează un defileu între Munții Apuseni și Munții Poiana Ruscă, pe Dealul Cetății din municipiul Deva. Prin poziția sa strategică deosebită, cetatea a păzit din înălțimea ce domina orașul Deva, secole de-a rândul, ieșirea și intrarea în Transilvania pe valea Mureșului.

În urma cercetărilor arheologice s-au descoperit aici urme de locuire din neolitic, tot aici fiind descoperite terasele care atestă cultura Coțofeni, specifică triburilor de războinici și crescătorilor de animale din epoca bronzului. Prezența unor blocuri de piatră cioplită, cu caracteristicile tăieturi în formă de coadă de rândunică, îi face pe arheologi să intuiască rămășițele unei fortificații dacice.

Ca la orice cetate și trecutul Cetății Deva este însoțit de numeroase mituri și legende despre pitici și balauri, despre zâne și voinici, despre tunelurile subterane care ar duce spre Castelul Corvinilor din Hunedoara. Una dintre cele mai cunoscute vorbește despre pietrarul, pe nume Kelemen, care încearcă să construiască Cetatea împreună cu alți 12 meșteri, însă absolut tot ce construia ziua se dărâma noaptea, asemănarea cu meșterul Manole fiind evidentă. Pentru a duce la capăt proiectul, ei au stabilit să o jertfească pe prima soție care le aduce mâncarea în ziua următoare, iar cenușa ei să fie amestecată cu tencuiala. Soția lui Kelemen, numită tot Ana – ca în legenda lui Manole -, a fost sacrificată, iar construcția s-a finalizat.
„Doisprezece meșteri mari se sfătuiră, Falnica Cetate-a Devei de-o zidiră,
Pentru jumătate baniță de aur. Pentr-o jumătate baniță de-argint.
Cum sosiră-n Deva, ei se apucară, Şi cetății mândre zid îi ridicară…” (Soția zidarului Kelemen)
Dincolo de legende și povești să rămânem la cercetarea istorică.
«Anul 1307
Odată cu începutul secolului al XIV-lea documentele încep să se înmulțească. Moartea ultimului rege arpadian, Andrei al III-lea, în anul 1301, și lipsa unui urmaș pe linie masculină au adus Regatul maghiar într-o situație critică, riscându-se chiar fragmentarea teritoriului în mai multe provincii independente.
În această perioadă, Transilvania nu mai depindea decât formal de Regatul maghiar, datorită acțiunilor lui Ladislau Kán care își asumase, pentru scurt timp, prerogativele suveranității. În această perioadă curtea de la Deva înregistrează un remarcabil salt calitativ faţă de perioadele anterioare, devenind reședința puternicului voievod. Izvoarele atestă existenta unei cancelarii voievodale după modelul aceleia episcopale din Alba Iulia. Cancelaria dispunea de un jude al curții, un stolnic, notar și protonotar, demnități ce constituie o inovație a epocii lui Ladislau Kán și fac dovada existenței unui sistem administrativ care prelua funcțiile puterii regale. Încă din anul 1307 avem documente emise în Deua, de către voievodul Transilvaniei, iar un an mai târziu, în anul 1308, este atestat un domus (palat), ce confirmă stabilirea reședinței voievodale la Deva.

În aceste condiții putem presupune faptul că la Deva au fost primiți cei mai mulţi dintre reprezentanții diplomatici ai suveranilor, principilor sau ai altor potentați ai epocii cu care voievodul avea diferite legături. In contextul luptelor pentru coroana maghiară dintre Carol Robert de Anjou, susținut de papa Bonifaciu al VIII-lea, și principele bavarez Otto de Wittelsbach, nepot al regelui Bela al IV-lea, Ladislau Kán a fost un arbitru deosebit de activ. Putem astfel presupune faptul că în cetate au venit negociatori ai celor doi candidați, diferiți conducători de partide aristocratice din Ungaria și înalți demnitari ecleziastici.
Arestarea bavarezului și confiscarea coroanei Sfântului Stefan, în anul 1307, au dus la consolidarea poziției politice și, în același timp, au întârziat recunoașterea ceremoniei de investire a regelui Carol Robert. Deși Otto a fost eliberat la scurt timp, restituirea coroanei nu a avut loc decât după trei ani. în urma acestui eveniment Carol Robert rămâne singurul pretendent la tronul Ungariei. Deși fusese reales de Dietă în 1307, doar după recuperarea coroanei de la Ladislau Kán, în 1310, s-a putut realiza o încoronare validă.

Deși, prin predarea coroanei, voievodul Ladislau Kán îl recunoaște ca rege pe Carol Robert, Transilvania nu a revenit sub controlul regal decât după încă 10 ani. Conflictul s-a acutizat după moartea voievodului, la începutul anului 1315, transformându-se în război civil (1316-1321/1324). Fiul cel mare al lui Ladislau Kán, cu același nume, s-a autointitulat voievod și a pregătit o revoltă cu sprijinul unor suverani străini. în acest context s-au dat adevărate bătălii, dintre care două la Deva, în 1316 și 1321, unde castelan era Paul, fiul cel mic al lui Ladislau Kán. Dacă bătălia din 1316 s-a dat la poalele dealului, în 1321 cetatea a fost asediată și cucerită de partizanii voievodului Toma Szecsenyi, conduși de Dionysius și Nicolae Szecsi, fraţii nou instalatului episcop al Transilvaniei, Andrei. în același an revolta fiilor lui Ladislau Kán a fost înfrântă definitiv.
Odată cu rezolvarea problemelor interne, regele Carol Robert și-a îndreptat atenția spre pericolul tătar de la sud de Carpați. În 1324 este consemnat faptul că regele a trecut prin Deva, Orăștie și Sibiu, în drumul său spre Țara Românească.
Recunoașterea fortificației din Deva ca centru al unei guvernări voievodale autoritare și cvasi- suverane a dus la stabilirea aici, începând chiar cu Toma Szecsenyi, a reședinței voievodului și, ocazional, aici se țin judecăți și se emit documente.Vedere a orașului și cetății Deva. (reproducere după A. Veress, Izabella Királyné, Budapest 1901). Arhivele Naționale Hunedoara

Anul 1453
În secolul al XV-lea istoria fortificației se leagă de numele lui Ioan de Hunedoara, căruia i-a fost donată, alături de domeniul cetății Șiria, ca bază de susținere materială a cheltuielilor de război, de către regele Vladislav I, probabil în 1443. Pregătirile de război și mai apoi moartea prematură a regelui au întârziat efectiva punere în posesie. Acest fapt se întâmplă în 30 ianuarie 1453, când regele Ladislau al V-lea Postumul a emis un nou act de punere în stăpânire. Acest act are o importanță covârșitoare, mai ales pentru domeniul cetății, deoarece aici sunt prezentate și pertinențele ei. Conform documentului, reconfirmat de două ori în același an — 3 aprilie și 4 iunie, și încă o dată în anul următor, la 11 iunie 1454, toate proprietățile lui Ioan de Hunedoara, fie ele în nordul sau sudul comitatului, împărțite în mai multe districte, au fost legate de cetatea Devei.
Pe baza acestui document, posesiunile domeniului au fost grupate astfel:
■ districtul cetății Deva: Almașul Sec, Sântandrei, Sântuhalm, Archia, Cârjiți, Bretelin, Cozia, Leșnic, Dumbrăvița, Căoi, Boia Bârzii;
■ districtul Dobra cu pertinențele – acestea nu sunt precizate în document;
■ districtul Șoimuș: Șoimuș, Bârsău, Lunca, Păuliș, Boholt, Chișcădaga, Fizeș, Toplița Mureșului;
■ posesiuni din zona centrală a comitatului: Călanul Mic, Ruși, Călan, Strei, Strei Săcel, Nădăștia de Jos, Streisângeorgiu, Nădăștia de Sus;
■ posesiuni din districtul Hațeg: Băţălar, Ciopeia, Băieşti, Vâlcele Bune, Sânpetru, Ohaba, Vâlcele, Vad, Livadia, Bretea, Nălaţi, Ponor, Covragiu, Reea, Paroş, Izvoarele, Cinciș, Sântămărie-Orlea, Coroieşti, Subcetate, Râu Alb, Măţeşti.
Pentru perioada în care familia lui Ioan de Hunedoara a stăpânit domeniul cetății avem informații care reflectă relația dintre cetate și așezarea de la poalele dealului.
Din secolul al XVI-lea se păstrează un document cadru (a fost emis în 4 iunie 1561, in civitate nostra Alba Iulia, de către principele Transilvaniei, Ioan Sigismund) care prezintă privilegiile date Devei, începând cu anul 1449 și confirmările ulterioare.
Scrisoarea lui Ioan de Hunedoara (NOS JOANNES de Hunyad Regnum Hungariae gubernator …), în care pentru prima oară este amintit târgul (oppidum Dewa), prevedea scutirea locuitorilor așezării (cives et hospites ac populi, et iobagiones de Dewa) de la plata a jumătate din dările din vin, grâu și bani, precum și de cele trei daruri ordinare pe care aceștia trebuiau să le dea anual castelanului cetății Deva.
După moartea neașteptată a lui Ioan de Hunedoara, la Zemun în 1456, domeniul familiei a trecut, împreună cu celelalte achiziții, în posesia primului născut, Ladislau. Condamnarea și decapitarea acestuia în 1457 au dus la pierderea tuturor posesiunilor familiei. La începutul anului următor, fratele său, Matia Corvin, ajuns rege al Ungariei, a anulat dispoziția predecesorului său. In timpul domniei lui Matia, cetatea și domeniul ei ajung în posesia unchiului acestuia Mihai Szilagyi, care a înzestrat-o cu diverse privilegii. Mai târziu, toate proprietățile familiei ajung în posesia fiului nelegitim al regelui, Ioan Corvin, până la moartea lui în 1504. După sfârșitul Huniazilor, domeniul cetății a revenit iarăși în proprietatea statului.

Cea de-a doua jumătate secolul al XV-lea, cât timp cetatea a aparținut familiei lui Ioan de Hunedoara, este caracterizată printr-un continuu șantier de construcție, ce a depășit anul 1500. La mijlocul secolului al XV-lea meșterul constructor brașovean Conrad a străbătut Transilvania lucrând la comanda guvernatorului Ungariei. Urme ale trecerii sale au fost identificate la cetățile din Deva, Șoimoș, Gurghiu, Stremț, etc. Așa cum o dovedesc elementele artistice (ancadramente de uși și ferestre), descoperite în urma cercetărilor arheologice, lucrările au continuat și spre sfârșitul secolului, culminând cu un mare șantier de construcție în urma căruia a rezultat cea de-a doua incintă a cetății.», Scrie cercetătorul istoric Ionuț-Cosmin Codrea în capitolul „1269”, din „Cetatea Deva. 750 de ani de la prima atestare documentară”.
Despre temnița cetăţii, locul în care a murit fondatorul Bisericii Unitariene, alte legende ale cetății și dovezi istorice întru-n articol viitor.

Sursa: „Cetatea Deva. 750 de ani de la prima atestare documentară”. Editor: Ionuț- Cosmin Codrea; texte de Ionuț-Cosmin Codrea, Cristina Bodo, Daniela Marcu Istrate. ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2019.

Citește și: Restituiri istorice – Cetatea Devei, dăinuire de peste 755 de ani