Salvamontiștii au făcut un apel public către Guvernul României, pentru a fi primiți în audiență, după ce memoriile pe care le-au trimis către ministere nu au fost ignorate în totalitate. Executivul nu le-a oferit niciun răspuns la problemele semnalate.
Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) a transmis un Memorandum Guvernului României, în care a cerut exceptarea de la prevederile legii măsurilor fiscale, care prevede reducerea personalului cu 15 la sută și comasarea cu alte structuri a serviciilor care au mai puțin de 50 de angajați. Pe lângă ANSMR, au fost transmise alte 20 de memorandumuri de către serviciile județene salvamont sau consilii județene. La niciuna dintre petiții Guvernul nu a dat vreun semn. Salvamontiștii au explicat că, deja, funcționează cu personal subdimensionat. Dacă ar concedia 15 la sută dintre salvatorii montani, nu ar mai putea asigura nici permanența în zonele montane.
„Chiar dacă în acest moment personalul necesar desfășurării activității este mult subdimensionat, gradul de răspuns și de succes la intervenții este de 100%, și considerăm că, dacă prevederile Legii nr.296/2023 s-ar aplica și Salvamontului prin comasarea cu alte instituții și mai ales, reducerea numărului de posturi cu 15%, activitatea acestuia ca structură de urgență ar fi grav perturbată, cu consecințe imprevizibile asupra siguranței turiștilor și totodată cu pierderea acreditărilor pentru desfășurarea în bune condițiuni a activităților de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți, certificarea formațiilor din punct de vedere al capacității operative de intervenție precum și acreditarea de furnizare a centrelor de formare profesională abilitate să desfășoare activități de pregătire profesională pentru profesia de salvator montan”, se arată în solicitarea ANSMR.
Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, aflat în subordinea Consiliului Județean, are, în prezent, 21 de angajați, iar permanența trebuie asigurată cu echipe de șase persoane, la două puncte din Valea Jiului și Retezat. În luna decembrie, CJ Hunedoara trebuie să aprobe noua organigramă, care va intra în vigoare anul viitor din data de 1 iunie.
Redăm mai jos comunicatul transmis de ANSMR:
Având în vedere Legea nr.296/2023 privind unele masuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, art. XXIX alin.(8), care prevede ca „Guvernul României aproba prin memorandum excepții de la procesul de desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității către alte structuri organizatorice pentru instituțiile publice/entitățile publice, numai in situațiile in care activitatea instituțiilor/entităților publice este considerata unica”, consiliile județene din Romania, care au in subordine servicii publice Salvamont cu personalitate juridică, au transmis Guvernului României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației, memorandumuri de exceptare pentru serviciile publice județene Salvamont din subordine.
Întrucât până în acest moment nu s-a primit vreun răspuns și nici nu au fost organizate consultări asupra memorandumurile depuse de către Consiliile județene și Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, solicităm acordarea unei audiențe de urgență de către Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministrul Finanțelor. Motivele solicitării acestei audiențe sunt următoarele:
– Considerăm că structurile Salvamont din România au ca misiune principală activitatea UNICĂ de salvare în munți și locuri greu accesibile, ce cuprinde patrularea preventivă, asigurarea permanenței la punctele și refugiile SALVAMONT, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitară. Salvamontul coordonează și supraveghează activitatea de amenajare, întreținere și reabilitare a traseelor montane și intervine ca resursă de sprijin în cazul dezastrelor naturale, pentru IGSU, dar și pentru alte instituții din cadrul MAI.
– În urma analizei făcute la nivel național, în vederea realizării tuturor atribuțiilor și responsabilităților specifice activității de salvare montană, la cel mai înalt nivel de performanță, reiterăm necesitatea menținerii formei actuale și reamintim că activitatea Serviciilor Publice Județene Salvamont – Salvaspeo se desfășoară în baza Hg 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți, Legea nr. 402 din 31 octombrie 2006 privind prevenirea accidentelor și organizarea activității de salvare din mediul subteran speologic, Ordonanța nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România și Legea nr. 253 din 23 decembrie 2019 privind câinii Salvamont.
Chiar dacă în acest moment personalul necesar desfășurării activității este mult subdimensionat, gradul de răspuns și de succes la intervenții este de 100%, și considerăm că, dacă prevederile Legii nr.296/2023 s-ar aplica și Salvamontului prin comasarea cu alte instituții și mai ales, reducerea numărului de posturi cu 15%, activitatea acestuia ca structură de urgență ar fi grav perturbată, cu consecințe imprevizibile asupra siguranței turiștilor și totodată cu pierderea acreditărilor pentru desfășurarea în bune condițiuni a activităților de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți, certificarea formațiilor din punct de vedere al capacității operative de intervenție precum și acreditarea de furnizare a centrelor de formare profesională abilitate să desfășoare activități de pregătire profesională pentru profesia de salvator montan.
În temeiul celor expuse mai sus, conducerea Salvamont România consideră oportună o întâlnire de lucru cu factorii decidenți din cadrul Guvernului României, pentru a putea debloca aceasta situație care afectează în mod direct buna funcționare a unui serviciu de urgență util, eficient și vital din România.
Nu dorim ca o decizie emisă fără o analiză pertinentă a specificului activității noastre să fie luată in mod arbitrar, fără o consultare prealabilă, în care să ne expunem punctul de vedere pentru identificarea unei soluții optime în vederea menținerii unui grad ridicat de performanță a serviciilor de salvare montană, prevenire a accidentelor și de siguranță pentru cei care merg pe munte.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.