Sarmizegetusa Regia, de Ziua Patrimoniului UNESCO

Sarmizegetusa Regia, de Ziua Patrimoniului UNESCO

Peste 65.000 de oameni au vizitat, în primele 11 luni ale acestui an, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, monument UNESCO administrat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, prin Direcţia de Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGMAPT).

Numărul turiştilor l-a depăşit cu aproximativ 10.000 de persoane pe cel înregistrat pe întreg parcursul anului trecut, a precizat joi, pentru AGERPRES, directorul general al DGMAPT Hunedoara, Radu Barb, cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei au fost incluse pe Lista UNESCO în anul 1999, iar fosta capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia, este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013.

„Situl de la Sarmizegetusa Regia dispune acum de un regulament de vizitare, este monitorizat video şi are paza asigurată de o firmă specializată. În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, atunci când fluxul de turişti este mare, la intrarea în perimetrul sitului funcţionează un punct de prim-ajutor asigurat cu o ambulanţă şi paramedici SMURD. De asemenea, în zonă a fost construit un grup social care se află la dispoziţia turiştilor”, a declarat directorul DGAMPT Hunedoara.

Totodată, CJ Hunedoara încurajează cercetarea arheologică sistematică a sitului, astfel că în acest an au fost alocate fonduri în sumă de 450.000 de lei. În plus, la Sarmizegetusa Regia se derulează proiecte complexe de restaurare cu ajutorul fondurilor europene, iar aici a fost lansat şi proiectul digital „Exploring Dacia”, realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Alături de Sarmizegetusa Regia, pe Lista Monumentelor UNESCO mai sunt cuprinse cetăţile Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna.

De la 1 noiembrie, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia poate fi vizitată între orele 9,00 – 18,00, cu excepţia zilei de luni, când este situl este închis pentru executarea unor lucrări de interes administrativ.

Sursa: AGERPRES

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.