Nu există rău mai mare decât „răul cel mai mic”. Lozinca asta îi ţine pe ei la butoane, în timp ce ţara se afundă din rău în mai rău, până când „răul cel mai mic” a devenit Marele Rău. Oamenii sistemului actual sunt tot mai aroganţi, mai hoţi şi mai eterni pe funcţii.
Au luat ţara pe persoană fizică. În judeţul meu, administratorul public e grof pe moşie, primarul e patron de comună şi cumpără de la contabil cu banii primăriei, prefectul e vătaf şi îşi permite să stea cu curul în trei fotolii deodată, directorul îşi face vacanţa în Grecia pe cheltuiala instituţiei.
Nu mai au nici ruşine, nici frică. Nu dau socoteală nimănui, iar tu n-ai unde să te plângi. Oamenii lor sunt ca râia, s-au întins peste tot. Ş-au tras legi să se asigure că pot fura „legal”, iar justiţia e un fel de măciucă a puterii.
Trăim într-un stat de tip bolşevic, dar ne temem de ruşi.
Gogoriţa cu „Simion, omul ruşilor” este doar o completare la „răul cel mai mic”. Aceeaşi diversiune sinistră în care am încremenit de peste trei decenii. Ni se promite schimbarea în fiecare tur de alegeri, dar o schimbare adevărată n-a fost niciodată. Ne conduc prin rotaţie aceiaşi politruci, doar că trecerea timpului i-a făcut mai buhăiţi, mai lacomi şi mai nesimţiţi. Ne mint în faţă şi nici măcar nu roşesc. Nu mai au nici ruşine, nici frică.
România are nevoie de un cutremur politic.
De aceea, la aceste alegeri, îl voi vota pe George Simion – preşedinte. Dacă el e răul cel mai mare, atunci fie! Cu „răul cel mai mic” m-am lămurit şi m-am tot fript. De data asta vreau altceva. Ori la bal, ori la spital. Sau, cum ar zice Vasile Blaga: ori se rupe hamul, ori moare calul.
Nu mă aştept să schimbe Simion lumea peste noapte. Nu sunt naiv, cunosc măruntaiele statului mafiot şi bănuiesc că oamenii sistemului nu se vor lăsa duşi. Dar ştiu că în toate structurile sunt şi oameni minunaţi, profesionişti de mare clasă, călcaţi în picioare de lichelele politice ale actualului sistem. Mă bazez pe ei că vor ieşi din amorţeală, după cutremur.
Veţi zice că „schimbarea şefilor e bucuria nebunilor”. O fi, dar tot merită încercat. Nici nu am mari aşteptări de la schimbare. Mă mulţumesc, pentru început, să ştiu că nesimţiţii vor fi obligaţi să-şi reinstaleze organul ruşinii, că hoţii vor începe să se teamă din nou şi că o parte dintre „eternii” instituţiilor publice vor primi un şut în spate. Şi cred că şocul alegerii lui George Simion va provoca aceste mici schimbări.
Ar fi ca o gură de aer proaspăt în haznaua în care ne zbatem de atâţia amar de ani.
Și eu votez George Simion!
Votem George Nicolae Simion Președintele României
Votăm George Simion Președinte- Un Președinte Harnic!
Votez George Simion președinte Romania
Asta e frumoasa rău! „Răul cel mai MARE..!” Corect este Omul cel mai Mare pe care îl merită România, și toți românii de pretutindeni!!!🇷🇴❤️
Votăm AUR și George Simion președinte!🇷🇴❤️