
Debutul poetic al lui Ioan Caulea cu „Arabescuri” (Castrum de Thymes,2023) aduce în prim plan o individualitate bine structurată din perimetrul geografic și cultural al Bucovinei.
Discursul său parabolic se decantează într-o melancolie abil deghizată cu firescul gestului mărunt ritualic voalându-și nostalgii într-o alternanță a contrastelor cu accentele unei utopii impuse intempestiv – poate numai aparența unei utopii – ca și desigur un mod de ființa… Iată de ce – în schița peisajului, indicând starea tranzitorie, sciziunea viziunii pe coarda sensibilă a versului riscă să amplifice frecvența spectacularului – paradoxal- în avalanșa de imagini; decorticarea nevăzutului și a undei sale de speranță : „Am început să bat/ la porțile negării/ paradisul sunt ceilalți într-un război/ al tuturor împotriva nimănui/ în cea mai perversă dintre lumile posibile./ infernul nostru cel de toate zilele/ și nopțile/ își flutură steagul multicolor al victoriei/ pe toate fronturile -de est, de vest…/ nimic nou./ privirile explodează în vitrine/ cu servirea asistată/ de demonul amiezii/ în căutare de emoții/ la plic./ dincolo de limite/ pasc oi fantastice/ salata noului val : / alge în sânge/ de adolescent” Fabulosul atât de bine traforat în esența unui „autoportret” sensibil deschide porțile fluxului liber al unui discurs tensionat, al reconstituirii sentimentului ce a creat aceleași „complexe”; printre rânduri , o fereastră aburită de răsturnarea ironică a aparențelor…
Nu pare un protest contra arbitrariului dar nici o frondă contemplativă, reflexivitatea se estompează și cerne pulberea, dar și toate vicleniile reflexelor : „m-am ascuns în tine. nu vreau să exist,/ tot ce doresc este să-ți fiu umbra/ doar așa nu m-ai putea călca niciodată/ ce-ar fi respirația mea fără oxigenul privirii tale ?/ ( o ceață groasă cu miros de cadavru ambulant/ în căutare de suflete moarte pentru cavouri confort redus )/ saxofonul insistă pe acordurile ce îți ridică sânii/ în semn de respect față de hedonistele gânduri/ aruncate pe pereții peșterii noastre”.
Înălțarea erotică, parcă până în imponderabilitate are culori fascinante, din acest ceremonial al memoriei resuscitate – o oarecare neliniște, făcând abstracție de fatalitate… Câmpul acesta magnetic presupune o denunțarea canoanelor dacă nu un fel de teroare a nemișcării, a pendulării între plutire și naufragiu. Luciditatea, sarcasmul, imagistica fastuoasă a jocului ludic fac casă bună, apar insule noi, tocmai din experiența rebelă a începuturilor. Criogenia poetică începe să-și ascută colții, în fond ce-ar avea de pierdut : „ Viermi transformați în povești macabre/ în torturi din care ies grenade/ cu efect de seră/ Stomacul pătruns de priviri imbecile/ natură moartă cu libido,/ anatomie preschimbată-n vis/carne crudă pictată cu dinții/ Civilizație cu ritualuri orfice/ consumată prin orgasme simulate/ cadouri spânzurate de panglici roșii/ în bradul sărbătorilor însângerate/ de poezia condamnată la rânjet…/ Sentimente la kilogram în vitrina mov/ a mausoleului ignoranței/ forme la caserolă ce seduc papilele virtuale/ erecții irefutabile cu saliva inclusă/ Fericirea are propriul chip/ Alea iacta est/ tancurile impresionismului/ au trecut Rubiconul.”
Parodie sau viziune tragică, poezia lui Ioan Caulea este dificil de a fi încadrată într-un curent anume, versurile sale aidoma unor picături chinezești sparg tiparele unei „stranii simfonii a spulberării” și anunță o evoluție – dacă va fi să fie – cu totul și cu totul spectaculoasă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.