
Procurorii Parchetului General efectuează joi percheziții la Bogdan Peșchir, cel care a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, și la mai mulți influenceri care l-au promovat pe fostul candidat la alegerile prezidențiale, au declarat surse judiciare. Conform surselor citate, printre influencerii vizați de descinderi se află și Makaveli și George Pian.
UPDATE Alin Borcan, unul dintre influencerii de pe TikTok vizat, joi dimineață, de percheziții, a ieșit în fața casei sale din Timiș, cu o armă de jucărie. „Am venit să-i omor pe ăștia care mai devreme au plecat”, a spus el.
Poliția a confiscat arma de tip airsoft a influencerului, cu care ieșise în fața casei.
Ancheta vizează inclusiv modul în care au fost plătiți influencerii pentru a-l promova pe Călin Georgescu în mediul online.
‘Polițiștii din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor‘, a informat Poliția Română.
Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peșchir a utilizat contul ‘bogpr’, prin care a realizat donații pe TikTok de peste un milion de euro pentru a finanța campania lui Georgescu.
Reprezentanții TikTok au confirmat identitatea utilizatorului ‘bogpr’ și au menționat că acesta a efectuat plăți în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicați în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.
SRI arată că finanțarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităților de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite. ‘Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceștia’, arată SRI.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.