Stoic, de 30 de săptămâni, doamna Cristina Orghici vine în fiecare zi cu o pancartă, timp de două ore, în fața primăriei din urbea natală Orăștie, protestând pentru că imobilele de pe strada Aurel Vlaicu se macină în același ritm cu nervii locatarilor ce trebuie să suporte vibrațiile și zgomotul făcute de roțile mașinilor în traficul pe piatra cubică.
Niciunul dintre decidenții din cadrul primăriei orăștiene nu o aude, (au vată în urechi când trebuie să rezolve o problemă), toți angajații primăriei trec pe lângă ea, de la primar la doamna de la curățenie dar nu au ochii să o vadă! Și asta de 30 de săptămâni. Da, astăzi se împlinesc 210 zile de monolog, mai bine zis de când este prezentă cu pancarte în fața primăriei nimeni din reprezentanții instituției nu au coborât din birourile călduțe sau nu s-a oprit pentru a-i da un răspuns sau o rezolvare.
Dialogul dintre protestatară și autorități a fost purtat, o perioadă, prin intermediul presei, al Poliției Județene Hunedoara, al Prefecturii și al altor organisme ale statului, însă după alegeri acesta s-a estompat ajungând la ZERO. Un dialog real între Cristina Orghici și edilul reales la al patrulea mandat NU A FOST PURTAT NICIODATĂ. Oare de ce?
Aleșii Consiliului Local precedent au refuzat să rezolve reclamația de frică să nu apară și altele, trântind un proiect iniţiat de primar pe motiv că… „ne vom trezi cu o grămadă de nemulțumiți că vor cere același lucru, VOM DESCHIDE O CUTIE A PANDOREI”. De noaptea minții! Noul Consiliu Local ales anul acesta este la fel celuilalt. Ba mai rău, prin vocea domnului consilier Liberal Adrian Bota, îi spunea doamnei Orghici, redau textual după înregistrare: „Du-te acasă! Oricum dacă nu vrea primaru, nu rezolvi nimic”, doar atât a înțeles liberalul din demersul democratic.
Era cât pe ce să dezinformez, este prezent dialogul departamentelor primăriei prin Poliția Locală. Milițianul șef nu precedă a o șicana amenințând-o cu amenzi dacă rămâne câteva minute să stea de vorbă cu cineva după cele două ore de protest. Același milițist local – ce încasează mai mult decât medicii de familie, cu 6 ani de facultate și alți șase de rezidențiat și pregătire intensivă depășindu-i demult pe „colegii” lor din Poliția Română și asta din taxele și impozitele colectate de la contribuabilul orăștian – în prima zi de protest și-a trimis subalternii încercând să o alunge pe motiv că nu ar avea autorizație de protest, deși ea își anunțase în scris intenția. Spuse din tracă „Meri acasă! Și așa nu rezolvi nimic”, vin zilnic din partea „pretenarilor lu nea premaru”. Apoi când s-a discutat de monitorizarea traficului prin centru acest moș cu epoleți numit șef la Locală, grad ce-i garantează o pensie bună, a avut o intervenție de toată splendoarea, redau: „Oricum o să anunț prietenii și cunoscuții că-i radar în centru, să vedem ce monitorizați”.
Trebuie menționat faptul că Cristina a propus primăriei mai multe moduri în care se poate desfășura traficul prin zona centrală din oraș fără a distruge imobilele aflate în zona protejată istoric. De la scoaterea așa ziselor pietre cubice și refacerea covorului asfaltic; un sens unic de mers; reducerea până la 5 km pe oră a vitezei prin centru. Însă dl. primar zisă că: Din punctul său de vedere totul este bine, apoi dă vina pe constructor zicând că Nu este administratorul drumurilor din zona centrală, administrator fiind constructorul până la definitivarea lucrărilor (lucrări ce se vor încheia deodată cu finalizarea Muzeului și a Casei de Cultură, deci peste vreo 10 ani). Doar după finalizarea și preluarea lucrărilor poate propune CL-ului alte reglementări. Iar dacă poate, de ce nu, aruncă vina controlului de trafic și asupra nesancționării depășirii vitezei mari, a atv-rilor ce circulă pe drumurile publice deși este interzis revine poliției rutiere, asupra miliției locale (deși vede toate aceasta) cică nu are atribuții. Așa că drumurile locale din centrul Orăștiei sunt în administrarea constructorului care face ce vrea (putând să le și închidă) după bunul plac. Nu a arătat niciun studiu zicând să le cer (a câta oară) la primărie. Bomba sau bomboana de pe coliva traficului în Orăștie este argumentul primarului, citez: „Mama mea locuiește lângă autostradă!”, acesta o fi etalonul de maximum al confortului uman? DECI RĂMÂNE CUM A FOST FĂRĂ SĂ SE REZOLVE NIMIC!
Între timp proprietarii imobilelor de pe strada Aurel Vlaicu simt și ei tot mai mult urmările „reabilitării” și se coalizează protestului, astfel la 13 noiembrie 2024 doamna Orghici adresează Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Orăştie, domnului Primar, cu următoarea cerere:
„De această dată apelez la calitatea dumneavoastră de a iniţia Hotărâri de Consiliu Local. Dumneavoastră puteţi aduce în atenţia noului Consiliu vechea şi nerezolvata problemă, pentru care protestez de 23 de săptămâni (mai bine de 160 de zile) în faţa instituţiei pe care aţi fost ales să o conduceţi spre binele tuturor locuitorilor Orăştiei.
Ştiind că timpul dumneavoastră trebuie bine drămăluit nu mai scriu toate datele problemei străzii Aurel Vlaicu le cunoaşteţi din corespondenţa purtată cu diferite instituţii cărora m-am adresat şi cărora trebuia să le răspundeţi şi din articolele de presă.
Astfel, deoarece dialogul dintre mine, Cristina Orghici, şi dumneavoastră, domnule primar, îl doriţi doar prin intermediul actelor, îmi doresc să supuneţi spre aprobarea Consiliului Local redirecţionarea circulaţiei încât pe strada Aurel Vlaicu să se circule doar pe un sens de mers şi reducerea vitezei pentru a nu se mai produce zgomot şi vibraţii. Menţionez că imobilele din centrul orașului sunt clădite după tehnica sfârşitului de secol XIX şi începutul de secol XX, deci fundaţiile acestora sunt extrem de sensibile la vibraţii continue. Având speranţa că noul Consiliu ales anul acesta va dori să închidă deschisa „Cutie a Pandorei” vă adresez această solicitare.
Anexez lista de semnături a celor ce locuiesc în Orăstie pe strada Aurel Vlaicu.
În aşteptarea invitaţiei la şedinţa în care se va dezbate cererea mea şi un posibil dialog cu reprezentanţii locali, închei şi mă semnez, Cristina Orghici”, vezi pdf-ul atașat.
Au trecut 47 de zile de la depunerea solicitării iar răspunsul, ce trebuia să vină în 30 de zile conform legilor României, se lasă așteptat. Doamna Cristina Orghici rămâne să-și ducă mai departe protestul până la o rezolvare. Și nu doar pentru sine, ci și pentru toți concetățenii sătui ca vibrațiile produse de mașini să le distrugă casele, urletele și muzica dată la maxim de așa ziși conducători auto (ar fi surprinși și polițiști în cazul unor razii de rezultate) să le tulbure noapte de noapte somnul.
La primăria din Orăștie are cineva ochi de văzut și urechi de auzit? Sau protestul Cristinei Orghici va rămâne, ca și până acum, un monolog? Dacă da, până când domnule primar?
Despre acțiunea Cristinei Orghici puteți afla mai multe date accesând linkurile:
https://hd.cotidianul.ro/drumul-spre-iad-e-pavat-cu-piatra-cubica-la-orastie/
https://hd.cotidianul.ro/mitocanii-de-orastie-alesii-refuza-sa-rezolve-o-reclamatie-de-frica-sa-nu-apara-si-altele/
https://www.cotidianul.ro/de-140-de-zile-cristina-orghici-protesteaza-in-fata-primariei/
https://www.facebook.com/watch/?v=498810269418980
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.