
Infracţiunea s-a produs în „buricul” Devei, la data de 9 martie 2024, în jurul orei 22:40. Un bărbat de 54 de ani a fost atacat în timp ce se afla la intersecția străzii Ion Creangă cu Aleea Neptun, de către o persoană necunoscută. Tâlharul şi-a lovit victima în zona picioarelor până a trântit-o la pământ, după care i-a sustras o borsetă neagră de piele în care se aflau cheile de la apartament, cheile unui autoturism de serviciu, un telefon mobil, actul de identitate, permisul de conducere și suma de 25 de lei.
Tâlhăria a fost în atenţia poliţiştilor deveni, care au reuşit să-l prindă pe agresor.
„La data de 26 martie 2024, în urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, au identificat prezumtivul autor al faptei, în persoana unui bărbat de 43 ani, din comuna Brănișca, față de care s-a luat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând a se efectua propuneri către unitatea de parchet competentă de luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.