Un bărbat a fost tâlhărit în plină zi, în centrul Devei, de un adolescent. Poliţiştii au reuşit să prindă tâlharul după o zi. Infractorul a fost reținut preventiv, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie
La data de 03 decembrie 2023, în jurul orei 16:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 13:30, în timp ce se afla pe strada Ion Creangă, din Deva, a fost abordat de un tânăr care l-a deposedat, prin violență, de un telefon mobil. „În cauză, polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar în urma investigațiilor efectuate au identificat persona bănuită de comiterea infracțiunii reclamate, un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Deva. În data de 04 decembrie 2023, polițiștii au luat față de minor măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, cel în cauză urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale”, informează IPJ Hunedoara printr-un comunicat de presă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.