
În această dimineață, pe șoseaua Hunedoara – Deva, șoferii au circulat cu dificultate. Drumul județean dintre cele două municipii era plin de ghețuș. Pe sensul dinspre Hunedoara spre Deva, coloana de mașini care s-a format depășea câțiva kilometri buni.
Drumul județean 687 (Deva – Hunedoara) se numără printre cele mai aglomerate șosele din județul Hunedoara și are o lungime de aproximativ zece kilometri.
„Drumul era plin de gheață și alunecos. Nu a fost curățat la ora de vârf, când se știe că numărul de mașini care circulă este foarte mare. Mi-a alunecat mașina, deși este dotată pentru condiții de iarnă și circulam prudent”, ne-a declarat Florin Putica, unul dintre șoferii care au circulat astăzi, pe DJ 687.
Și la ora 10:00, situația de pe șoseaua Deva – Hunedoara era neschimbată. Administratorul drumului nu a intervenit cu antiderapant, carosabilul fiind acoperit cu ghețuș.
DJ 687 se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.