Traficanții de droguri, prinși în flagrant de procurorii DIICOT Hunedoara

Traficanții de droguri, prinși în flagrant de procurorii DIICOT Hunedoara

Doi bărbați din Petroșani au fost prinși în flagrant de oamenii legii în timp ce ridicau colete cu droguri de la o firmă de curierat. Coletele erau venite din Spania și conțineau 14 kilograme de canabis. 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea celor doi inculpați, cu vârstele de 31 și 32 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept și trafic de droguri de risc. În sarcina inculpatului în vârstă de 31 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, în formă continuată.

„Din materialul probator administrat a rezultat că inculpații au procurat din Spania și au introdus în țară, prin intermediul unei firme de transport, o cantitate de peste 14 kilograme canabis, fiind prinși în flagrant, în municipiul Petroșani, în timp ce ridicau cele două colete în care se afla drogul de risc, destinat comercializării. De asemenea, cercetările au reliefat și faptul că, în perioada septembrie – noiembrie 2024, inculpatul în vârstă de 31 de ani a procurat, deținut, manipulat și vândut unor consumatori din județul Hunedoara diferite cantități de droguri de mare risc (MDMA) și substanță psihoactivă (2MMC). În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate o cantitate de substanță pulverulentă, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă”, a transmis DIICOT. 

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Admite propunerea formulată de către DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara, şi în consecinţă dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. Băcală Petrişor-Răzvan, pentru infracțiunile de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, trafic de droguri de mare risc, efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, în formă continuată; 2. Tănase Adrian-Bogdan, pentru infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept”, se arată în minuta instanței.

Decizia Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.