Trei alpiniști hunedoreni au plecat într-o expediție pe vârful Aconcagua, în Argentina

Trei alpiniști hunedoreni au plecat într-o expediție pe vârful Aconcagua, în Argentina

O echipă formată din trei alpinişti din localităţile Brad şi Vaţa de Jos a plecat duminică într-o expediţie pe vârful Aconcagua (6.961 de metri), în Argentina, cel mai înalt de pe cele două continente americane şi unul dintre cele mai importante şapte vârfuri din lume.

„O echipă formată din brădenii noştrii Radu Pavel, Silviu Nemeş şi Dan Gligor din Vaţa de Jos a plecat astăzi, 28 ianuarie 2024, într-o expediţie montană deosebit de dificilă, care are ca obiectiv ascensiunea pe vârful Aconcagua din Argentina. Vârful Aconcagua are o înalţime de 6.961 metri, este cel mai înalt vârf montan din America, cel mai înalt vârf montan din emisfera vestică a planetei şi este unul dintre cele mai importante 7 vârfuri ale lumii”, a anunţat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, pe pagina sa de socializare.

Expediţia pe munte va dura aproximativ 14 zile, apreciindu-se că va avea loc în condiţii meteo deosebit de grele. De la o anumită altitudine, lipsa de oxigen va fi un factor care va accentua foarte mult dificultatea ascensiunii spre vârf, a precizat Cazacu.

Cei trei membri ai expediţiei se alătură unui grup mai numeros din România, care a plecat duminică din Bucureşti spre Aconcagua şi se va întoarce în ţară pe data de 18 februarie.

„Sperăm ca steagul României şi al municipiului Brad să fluture la 6.961 metri, dus acolo pentru prima dată de o echipă de brădeni. Le dorim baftă să ajungă pe vârf, vreme bună şi să se întoarcă sănătoşi acasă cu visul împlinit. Dumnezeu să le ajute!”, a notat primarul municipiului Brad pe pagina sa de Facebook.

El a menţionat că, în funcţie de informaţiile pe care le va primi de la faţa locului, va prezenta evoluţia expediţiei, care se anunţă „deosebit de dificilă”, cu temperaturi de – 25 de grade Celsius, dormit în cort şi cu un echipament care trebuie transportat individual de la cota 5.900 de metro şi cântăreşte peste 25 de kilograme.

Sursa: Agerpres

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.