Trei persoane rănite, într-un accident rutier la Sarmizegetusa

Trei persoane rănite, într-un accident rutier la Sarmizegetusa

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs pe raza localității Sarmizegetusa. La locul evenimentului au intervenit echipaje de prim ajutor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, precum și de la Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara.

„Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit, în această după amiază, pentru a gestiona situația de urgență generată de producerea unui accident auto în localitatea Sarmizegetusa. În urma evenimentului rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, au fost rănite trei persoane: un bărbat și două persoane de sex feminin, una dintre acestea fiind o minoră în vârstă de 16 ani. 
Victimelor li s-au acordat îngrijiri medicale, la fața locului aflându-se atât un echipaj de prim ajutor (SMURD), cât și două echipe medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Persoanele rănite au fost transportate cu cele trei ambulanțe la spitalele din Hunedoara și din Hațeg. În cele trei autoturisme se aflau, în total, cinci persoane, pentru două dintre ele nefiind nevoie de îngrijiri medicale”, a informat maiorul Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Totodată, la locul accidentului pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

În curs de actualizare…

Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.